COD GALBEN: 08-05-2021 Intre 09:00 si 12:00 se va semnala local și temporar, intensificări ale vântului cu viteze de 55...65 km/h in Județul Buzău, Județul Teleorman; COD GALBEN: 08-05-2021 Intre 09:00 si 15:00 se va semnala local și temporar, intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăși 55...65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 08-05-2021 Intre 09:00 si 12:00 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55...65 km/h in Județul Dolj, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 08-05-2021 Intre 08:25 si 12:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...110 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 08-05-2021 Intre 08:15 si 10:30 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu viteze de 55...65 km/h. in Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 08-05-2021 Intre 07:20 si 10:30 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu viteze de 55...65 km/h. in Județul Botoşani;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 ian /Agerpres/ - România trebuie să instituie sancţiuni proporţionale în domeniul combaterii tăierilor ilegale de păduri, iar personalul din instituţiile competente, precum Garda Naţională de Mediu şi Garda Forestieră, va trebui dimensionat şi calificat, dar şi remunerat corespunzător, consideră reprezentanţii organizaţiei World Wide Fund of Nature /WWF/ - România, într-un document intitulat 'Priorităţi legislative pentru sectorul forestier pe care WWF le va urmări în anul 2016' şi publicat pe propria pagină de Internet.

Potrivit materialului, ce a fost transmis şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor /MMAP/ în decursul lunii decembrie 2015, în România este nevoie de implementarea adecvată a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 (EUTR), astfel încât acesta să plaseze ţara într-o situaţie pozitivă, model de urmat pentru alte state membre ale Uniunii Europene.

În acest context, WWF-România este de părere că, printre măsurile ce ar trebui aplicate, se află şi instituirea unor sancţiuni proporţionale în cazul încălcării prevederilor EUTR de către operatori. 'Considerăm că, în prezent, aceste sancţiuni nu sunt adecvate în cazul produselor din lemn importate din afara UE', notează sursa citată.

De asemenea, este nevoie de actualizarea sau dezvoltarea procedurilor de control, a listelor de verificatori, creşterea capacităţii instituţionale a autorităţilor competente (Garda Naţională de Mediu, Garda Forestieră), în vederea exercitării controalelor asupra operatorilor, comercianţilor şi organizaţiilor de monitorizare. În acest sens, WWF-România susţine că personalul responsabil nu este familiarizat cu procedurile specifice de auditare.

În plus, în România este nevoie de actualizarea anuală a Hărţii Zonelor de Risc privind Tăierile Ilegale, precum şi de îmbunătăţirea sistemelor de trasabilitate Radarul pădurilor/'Wood Tracking' şi 'SUMAL'.

Conform WWF-România, în acest an se va urmări elaborarea Catalogului Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine. 'Catalogul trebuie să reglementeze procedurile (dinamica) privind încadrarea periodică (ex. trimestrială) a pădurilor virgine şi cvasivirgine identificate prin amenajamentele silvice, şi respectiv studiile de specialitate dezvoltate de factorii interesaţi relevanţi (ex. administratori de arii naturale protejate, instituţii de cercetare, organizaţii non-guvernamentale etc.)', notează sursa citată.

Un alt punct de interes al organizaţiei de mediu, ce apare pe agenda de monitorizare a activităţii autorităţilor, se referă la instituirea unui sistem funcţional de acordare a plăţilor compensatorii.

'Lipsa plăţilor compensatorii pentru serviciile de mediu oferite de pădure este una dintre principalele cauze pentru nerespectarea regimului silvic şi a cerinţelor unei gospodăriri durabile a pădurilor. Practic, pierderile suferite de proprietari, prin restricţiile impuse, nu sunt compensate, astfel încât aceştia sunt singurii care suportă eforturile de conservare a pădurilor, chiar dacă beneficiile sunt de interes public, iar uneori chiar de ordin privat. Serviciile de interes public, cum ar fi conservarea biodiversităţii în parcurile naţionale ar trebui asigurate pe terenuri agricole şi forestiere aflate doar în proprietate publică (aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor lumii), plata compensaţiilor pentru proprietarii privaţi fiind imperativ necesară în condiţiile impunerii unui regim restrictiv de utilizare (...) În acest sens, este absolut necesară adoptarea de către autoritatea publică care răspunde de silvicultură a metodologiilor de calcul al compensaţiilor, respectiv contribuţia beneficiarilor direcţi şi indirecţi la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică (conform Codului Silvic)', se menţionează în documentul organizaţiei de mediu.

Alte aspecte importante pe care WWF-România şi le-a propus să le urmărească în 2016 vizează: certificarea pădurilor, Regulamentul de vânzare a masei lemnoase din România, Strategia Naţională Forestieră, normele silvice şi Ghidul de finanţare pentru măsurile de silvo-mediu.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.