Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 31 iul /Agerpres/ - Fenomenul simulării îmbolnăvirilor în timpul vacanţelor a luat amploare în acest an, determinându-i pe hotelierii din Spania să se mobilizeze, apelând chiar la detectivi particulari, în faţa avalanşei de reclamaţii false făcute de turişti britanici în speranţa de a-şi primi înapoi costul vacanţelor, informează luni AFP.

În sezonul 2016-2017, care este încă departe de a se fi terminat, au fost înregistrate peste 10.000 de reclamaţii, comparativ cu 600 în perioada 2015-1016, a declarat pentru AFP Ramon Estalella, preşedintele federaţiei hoteliere CEHAT din Spania (Confederación Espanola de Hoteles y Alojamientos Turísticos).

La rândul ei, Asociaţia britanică a agenţiilor de turism (ABTA) a lansat campania "Opriţi reclamaţiile false de îmbolnăvire!" avertizând că, într-un final, aceste escrocherii vor fi plătite de toată lumea pentru că vor duce la creşterea preţului pachetelor turistice. Potrivit acestei asociaţii, în ultimii trei ani, numărul reclamaţiilor celor care călătoresc în străinătate a crescut cu 500%. Fenomenul afectează şi alte destinaţii, precum Turcia.

Potrivit lui Estalella, în Spania, peste 90% dintre aceste plângeri false sunt făcute cu ajutorul unor firme specializate care promit reclamanţilor despăgubiri de mii de lire sterline.

Britanicii, care reprezintă cel mai numeros grup de turişti străini veniţi în Spania (16 milioane în 2016), sunt principalii autori ai acestor reclamaţii.

Legea protecţiei consumatorilor din Marea Britanie nu impune prezentarea unui certificat medical care să dovedească îmbolnăvirea şi acordă un răgaz de trei ani reclamanţilor pentru a putea depune plângere, a explicat Estalella, adăugând că, dacă o astfel de lege ar fi existat în Germania, Franţa sau Spania, turiştii din aceste ţări ar fi făcut acelaşi lucru.

Hotelierii spanioli susţin că firmele care îi reprezintă pe turişti în astfel de cazuri îşi racolează clienţii din apropierea complexurilor turistice, oferindu-şi serviciile în mod gratuit.

În Tenerife, din arhipelagul Canare, o ambulanţă inscripţionată "Clinica reclamaţiilor" a fost văzută pe insulă în 2016.

Potrivit federaţiei hoteliere, valoarea totală a despăgubirilor solicitate a ajuns deja la 100 de milioane de euro.

Până acum, hotelurile recurgeau la înţelegeri amiabile pentru a evita costisitoarele şi îndelungatele procese din tribunalele britanice. Însă în luna mai, hotelierii s-au întâlnit cu reprezentanţii ambasadei britanice din Spania pentru a trage un semnal de alarmă.

Ministrul de externe al Marii Britanii i-a atenţionat pe turişti că reclamaţiile false pot avea consecinţe penale.

Poliţia a arestat, în luna iunie, un turist britanic aflat în insula Mallorca, din arhipelagul Baleare, suspectat că ar fi încurajat turişti cazaţi la hotel să depună plângeri false. Un al doilea bărbat este anchetat în acelaşi caz.

Ancheta a fost deschisă în urma unei plângeri făcute de complexul turistic Club Mac din Puerto Alcudia, situat în partea de nord a insulei. Cabinetul de avocatură care reprezintă complexul turistic a furnizat poliţiei un dosar substanţial cu probe, după ce a colaborat cu detectivi particulari.

Dosarul conţinea fotografii şi documente care demonstrau cum cel puţin 1000 de turişti britanici cazaţi în cele trei hoteluri ale complexului au depus reclamaţii false pentru presupuse toxiinfecţii alimentare, a explicat pentru AFP Carolina Ruiz, avocata care se ocupă de acest caz.

Printre acte se află şi nota de comandă de la bar făcută de un bărbat care a acuzat hotelul că toxiinfecţia i-a stricat vacanţa all inclusive în timp ce el consumase 100 de pahare de gin tonic pe durata sejurului.

"Toxiinfecţia alimentară dobândită în hotel are probabil alte explicaţii", a spus ironic avocata.

Poliţia nu exclude posibilitatea altor arestări în această anchetă, cea mai mare din Spania care vizează astfel de practici, a precizat avocata.

Şi alte hoteluri au decis să demareze proceduri judiciare pentru a contracara fenomenul.

Complexul Ponderosa din Tenerife a depus o plângere pentru defăimare împotriva unui cetăţean din Marea Britanie care s-a prefăcut că se îmbolnăveşte. Plângerea vizează şi cabinetul de avocatură care îl reprezintă.

Dacă problemele de genul acesta continuă, unele hoteluri ameninţă să nu mai pună în vânzare pachete turistice all inclusive cetăţenilor din Marea Britanie.AGERPRES/(autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.