Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 13 iul /Agerpres/ - O judecătoare din Madrid care se ocupă de un dosar ce include o cerere de stabilire a paternităţii care îl vizează pe artistul spaniol Salvador Dali a ordonat exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale pictorului, pe 20 iulie, pentru recoltarea unor mostre de ADN, au anunţat joi mai multe surse, citate de AFP.

Hotărârea poate fi atacată în cadrul unui recurs, care, dacă va avea câştig de cauză, ar bloca exhumarea.

Un purtător de cuvânt al Fundaţiei Salvador Dali din Figueras, oraşul natal al pictorului, a declarat pentru AFP că a primit un document judiciar care îl înştiinţa că exhumarea va avea loc pe 20 iulie.

O purtătoare de cuvânt a justiţiei madrilene a precizat că operaţiunea a fost programată pentru ora locală 09.30 (07.30 GMT) în acea zi. Prelevările de ADN vor fi făcute direct din mormântul artistului şi mostrele vor fi trimise la un institut din Madrid pentru realizarea analizelor necesare.

Fundaţia artistului, al cărei sediu se află în teatrul-muzeu în care Dali a fost înhumat, a demarat un recurs împotriva hotărârii judecătoarei madrilene care a ordonat la sfârşitul lunii iunie prelevarea unor mostre ADN din scheletul pictorului, care a murit în 1989.

Marţi, justiţia a realizat o prelevare de salivă de la reclamantă, Pilar Abel Martinez. În vârstă de 61 de ani, această ghicitoare în cărţi de tarot locuieşte în Figueras şi încearcă de mai mulţi ani să dovedească în instanţă că este fiica unică a celebrului artist.

Potrivit declaraţiilor sale, care prezintă şi zone "de umbră", mama ei l-a cunoscut pe Dali atunci când lucra ca slujnică în casa unor prieteni ai pictorului, în staţiunea balneară Port-Lligat.

Ea s-a căsătorit cu un alt bărbat după ce a rămas însărcinată şi a născut-o apoi pe Pilar. Reclamanta afirmă că atunci când avea vârsta de opt ani, bunica ei i-a dezvăluit identitatea reală a tatălui ei biologic.

Mama ei i-a confirmat apoi informaţia, în 2007 şi, potrivit spuselor sale, la acea confesiune au asistat câţiva martori.

Judecătoarea din Madrid a considerat că exhumarea este "necesară", deoarece "nu există alte rămăşiţe biologice, nici personale, pentru a efectua o comparaţie".

Procesul este programat să înceapă pe 18 septembrie la Madrid. Acuzaţii sunt Fundaţia Salvador Dali şi Ministerul Bugetului - moştenitorii uriaşului patrimoniu lăsat în urmă de celebrul artist spaniol.

Dacă filiaţia va fi dovedită, Pilar Abel Martinez va putea să demareze proceduri judiciare pentru a revendica partea ei de moştenire.

Salvador Dali a fost căsătorit cu Gala, fosta soţie a poetului francez Paul Eluard, în perioada 1934-1982. Cuplul nu a avut copii.

Salvador Dali, un celebru artist suprarealist, a murit pe 24 ianuarie 1989 într-un spital din Figueres din Catalonia, la vârsta de 84 de ani, după o viaţă intensă şi trepidantă, alimentată de creaţiile sale artistice şi de numeroase extravaganţe.

Extrem de bogat, dar cuprins de disperare, artistul şi-a petrecut ultimii şapte ani din viaţă trăind izolat în castelul său din Pubol, aflat la câţiva kilometri de Girona, înconjurat de surori medicale şi secretare, potrivit AFP.

A fost înmormântat în oraşul lui natal, Figueres.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.