Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bogota, 13 iun /Agerpres/ - Columbia, unde căsătoria între persoanele de acelaşi sex este autorizată din 2016, a recunoscut în mod oficial la începutul lunii iunie o familie alcătuită din trei bărbaţi, informează AFP.

"Ne-am dorit să oficializăm (...) familia noastră. Nu exista nimic solid din punct de vedere legal care să ne recunoască ca familie", a declarat Victor Hugo Prada, unul dintre membrii acestei uniuni, într-un material video difuzat luni. "Suntem o familie, o familie poliamoroasă. Este pentru prima dată în Columbia", a adăugat el.

Prada, de profesie actor, şi cei doi parteneri ai săi au intrat din 3 iunie sub regimul patrimonial cunoscut în mod legal în Columbia sub numele de "trieja".

Acest mariaj în trei are în componenţa sa, alături de Prada, un profesor de educaţie fizică şi un jurnalist, care în 2000 au fost protagoniştii primei căsătorii gay publice din Columbia.

Deşi acest tip de uniune este frecvent, aceasta este prima "care a fost legalizată", a explicat pentru AFP germanul Rincon Perfetti, avocat la Asociaţia LGBTI (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali şi intersexuali) . "Este o recunoaştere a faptului că există şi alte tipuri de familii", a explicat el.

Potrivit M. Rincon, încadrarea în acest regim patrimonial are implicaţii "100% legale" pentru cei trei bărbaţi, în condiţiile în care, în caz de separare sau de deces, aceştia îşi pot împărţi bunurile sau au acces la o pensie.

În Columbia cuplurile gay au dreptul de a adopta copii, indiferent dacă aceştia sunt sau nu copiii biologici ai unuia dintre membrii cuplului.AGERPRES/(AS - editor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.