COD GALBEN: 18-09-2021 ora 14 Intre 14:20 si 18:00 se va semnala - local și temporar – intensificări ale vântului cu rafale de peste 55...65 km/h in Județul Constanta; COD GALBEN: 18-09-2021 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local și temporar - intensificări ale vântului cu rafale de peste 55...60 km/h in Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Teleorman; COD GALBEN: 18-09-2021 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local și temporar - intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 55-65 km/h in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Dolj, Județul Vâlcea, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 18-09-2021 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala temporar intensificări ale vântului cu rafale de peste 55-60 km/h in Județul Alba;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New Delhi, 28 apr /Agerpres/ - O femeie din Egipt despre care se crede că este cea mai grea din lume urmează să fie mutată în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a continua tratamentul după ce a pierdut două treimi din cantitatea iniţială de 500 kg, informează vineri Xinhua citând un anunţ al reprezentanţilor spitalului privat Saifee din India care se ocupă de tratamentul ei.

Potrivit unui comunicat emis de unitatea medicală, Eman Ahmed Abd El Aty cântăreşte în prezent 172 de kilograme de la circa 500 de kilograme cât avea la momentul internării.

''Echipa de medici de la Spitalul Saifee a făcut o treabă fabuloasă, iar recuperarea ei este una fără precedent. Este stabilă şi toţi parametrii se află sub control. Va avea nevoie în continuare de reabilitare neurologică şi de fizioterapie'', se mai arată în comunicatul emis de Aparna Bhasker, directorul departamentului de chirurgie bariatrică din cadrul spitalului din Mumbai.

''La încheierea tratamentului de aici, ea va fi mutată la spitalul Burjeel din EAU'', a adăugat acesta.

Conform medicilor, femeia în vârstă de 36 de ani va beneficia de ''fizioterapie secundară'' în EAU, spitalul de aici fiind ''mai aproape de casa lui Eman şi de familia sa''.

La începutul acestei săptămâni, sora sa l-a acuzat pe renumitul medic Muffazal Lakdawala, specialist în chirurgie bariatrică în cadrul spitalului din Mumbai, că ar fi minţit cu privire la faptul că Eman Ahmed ar fi pierdut jumătate din greutate după intervenţia la care a fost supusă, şi că aceasta ar fi forţată să părăsească unitatea medicală.

''Ea a fost adusă într-un avion de marfă şi se întoarce ca pasager într-un avion, la clasa business'', se mai arată în comunicatul însoţit de cele mai recente fotografii cu Abd El Aty.

Povestea acestei femei din Alexandria, care nu mai ieşise din casă de 25 de ani, a făcut înconjurul lumii şi l-a emoţionat pe chirurgul indian care i-a propus toamna trecută să o opereze.

Femeia din Egipt considerată "cea mai grea din lume" cântărea iniţial o jumătate de tonă, din cauza elefantiazisului de care suferea, o boală care provoacă umflarea membrelor şi a altor părţi ale corpului, şi era imobilizată la pat. Trimisă la Bombay cu un zbor în scop medical, ea a suferit o intervenţie bariatrică luna trecută.

Graţie unei diete bazate pe lichide şi intervenţiei chirurgicale, femeia a pierdut treptat din greutate de la sosirea în India, la mijlocul lunii februarie, cu un avion de marfă în care a fost urcată cu ajutorul unei macarale.

Sora sa şi spitalul au iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru a acoperi costurile transportului şi operaţiei.

Deţinătoarea oficială al titlului de cea mai grasă femeie din lume este americanca Pauline Potter, cu o greutate de 293 kg în luna iulie a anului trecut înregistrată de Cartea Recordurilor.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.