Modifică dimensiunea fontului:
Londra, 24 mar /Agerpres/ - Sute de scrisori scrise de regele George al III-lea al Marii Britanii, supranumit şi "regele nebun", confirmă faptul că monarhul a suferit de episoade de nebunie spre sfârşitul vieţii, conform unui nou studiu, transmite Live Science.
Apelând la un sistem de analiza computerizată, cercetătorii au investigat scrisorile scrise de George al III-lea în timpul domniei sale de 60 de ani asupra Marii Britanii şi Irlandei, între 1760 şi 1820. Ei au comparat scrisori din perioade diferite ale vieţii monarhului, scrisori din tinereţe dar şi mai târzii, din perioade în care se simţea bine, cu scrisori redactate în perioadele de rătăcire.
Pentru a realiza acest lucru, autorii studiului au programat un calculator să identifice 29 de elemente caracteristice ale exprimării în scris care diferenţiază între persoanele sănătoase şi cele cu afecţiuni psihice. Calculatorul a învăţat să analizeze elemente precum complexitatea structurii propoziţiilor, bogăţia vocabularului, variaţiile şi repetarea anumitor cuvinte şi apoi a căutat aceste elemente în corespondenţa regală, comparând schimbările manifestate în stilul de scriere.
George al III-lea a fost un monarh preocupat de cultură. El a înfiinţat şi finanţat Academie Regală de Arte, a fost primul rege britanic interesat de ştiinţă şi a pus bazele unei veste biblioteci regale. Nu mai puţin de 65.000 de volume din această bibliotecă au fost ulterior donate către British Museum.
George al III-lea a fost însă şi regele considerat responsabil de pierderea coloniilor americane, care şi-au declarat independenţa în 1776. Această înfrângere a Marii Britanii se spune că i-ar fi afectat grav starea de sănătate. A început să treacă prin perioade recurente de boală fizică şi psihică în anii 1788 şi 1789 şi apoi în 1801. Până în 1810 starea sa psihică se deteriorase atât de mult încât nu-şi mai putea exercita atribuţiile regale, iar fiul său mai mare, George al IV-lea, a preluat puterea în calitate de prinţ regent.
Mărturiile medicilor chemaţi să evalueze starea de sănătate a monarhului vorbesc despre "o completă alienare a minţii", iar soţia sa, regina Charlotte, i-ar fi spus unei confidente că George "deseori vorbeşte până la epuizare, iar în momentul în care îşi recapătă suflul începe din nou şi face spume la gură".
"Regele George scria foarte diferit atunci când nu se simţea bine, comparativ cu perioadele în care era sănătos", explică coautorul acestui studiu, Peter Garrard, profesor de neurologie la St. George's University din Londra. "În perioadele maniacale am putut observa că folosea un vocabular mai puţin bogat şi mai puţine adverbe. El repeta mai rar anumite cuvinte şi am observat un nivel mai mic de redundanţă sau de prolixitate", a adăugat el.
Studii anterioare au demonstrat că calculatorul poate identifica limbajul unor persoane care suferă de schizofrenie, demenţă şi tulburare bipolară. Atunci când cercetătorii au aplicat acest tip de analiză asupra scrisorilor regale, au identificat diferenţele care marchează stările psihice ale regelui, de la perioadele de "normalitate" la cele de "manie acută" - termen medical istoric care se referă la o stare asemănătoare fazei maniacale a tulburării bipolare, conform autorilor studiului.
Cauza declinului mental al regelui George al III-lea nu este bine cunoscută. O analiză a stării de sănătate a regelui, publicată în 1969, în revista Scientific American, sugera că episoadele sale "psihotice" erau provocate de o boală metabolică denumită porfirie, o boală ereditară ce se manifestă şi prin simptome psihice, printre care halucinaţii, paranoia şi depresie. În 2005 alt studiu ajungea la concluzia că medicii care l-au tratat pe George al III-lea i-au agravat fără să vrea starea administrându-i doze de arsenic.
Un alt studiu publicat în 2010 infirma că regele ar fi suferit de porfirie, invocând faptul că medicii care-l îngrijeau pe George nu au consemnat că monarhul ar fi avut urina decolorată, un semn distinctiv al porfiriei.
Conform noului studiu bazat pe analiza scrisorilor, George al III-lea ar fi suferit de "episoade maniacale acute".AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Florin Ştefan)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.