Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sibiu, 17 feb /Agerpres/ - Trupa locală Domino îşi lansează, vineri seara, la Sibiu, primul album, "Haida", acesta reprezentând prima parte a unei trilogii intitulată "Fuga lolelor", inspirată dintr-un obicei săsesc, vechi din Evul Mediu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Lansarea continuă la Bucureşti, în 18 februarie, moment după care trupa va pleca într-un miniturneu internaţional, în Polonia şi Franţa, urmând să revină în ţară pentru concerte la Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov, Oradea, Craiova şi Bacău.

La albumul de debut, muzicienii sibieni au lucrat timp de aproape doi ani, adăugând permanent repertoriului piese noi.

Primul EP, "Haida" conţine şase piese, printre care şi cele două single-uri "Song for Doina" şi "Ai-ţa", piese deja difuzate pe posturile de radio naţionale. Alături de noile compoziţii, EP-ul de debut are şi piese din repertoriul iniţial precum "Vinul ghiurghiuliu" şi "Ciuleandra".

"Domino" se remarcă în peisajul muzical românesc prin faptul că reinterpretează folclorul românesc, în rock alternativ, folosind printre alte instrumente şi ţambalul.

"Domino a fost catalogat de la început drept unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte muzicale din ţară, în principal prin prisma alăturării neobişnuite a instrumentelor. Ţambalul, instrument specific folclorului românesc, este însoţit în această călătorie muzicală de chitară bas, tobe şi, de curând, trompetă şi sintetizator. Trupa s-a lansat în anul 2013, la Viena, reprezentând România la Târgul Internaţional de Turism. Componenţa iniţială s-a lărgit de curând, iar Domino numără acum cinci membri, Sebastian Marcovici - chitară / chitară bass, voce / Romulus Cipariu - ţambal, voce / Valentin Oancea - tobe / Medve Sandor - trompetă şi Claudiu Urse - sintetizatoare", se arată în comunicat.

"Fuga Lolelor" este un obicei tradiţional, specific zonei Sibiului, iar semnificaţia sa este în mare parte alungarea răului. Legendele spun că acest obicei îşi are rădăcinile în Evul Mediu, pe când năvălitorii turci au asediat cetatea Agnitei şi o tânără curajoasă pe nume Ursula s-a deghizat într-un costum înfricoşător, a ieşit din cetate şi, pocnind din bici, făcea zgomote asurzitoare, ce i-au alungat pe turcii speriaţi.

"Pentru noi, Ursula este, de fapt, întruchiparea Doinei secolului XXI, iar Song for Doina reprezintă oda dedicată personajului fantastic cu calităţi protectoare care alungă răul şi, totodată, aduce veselie şi bunăstare în sufletele oamenilor. Muzica Domino este foarte bine definită de contopirea răului cu predominarea binelui, transmiţând ascultătorului sentimente mixte, dar foarte puternice. Fără măcar un strop de rău nu poate exista mult bine", explică membrii formaţiei alegerea numelui acestei trilogii. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.