Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 14 ian /Agerpres/ - O tânără americană care a fost răpită la scurt timp după naşterea sa a fost găsită nevătămată după 18 ani. Ea a crescut la Walterboro în Carolina de Sud alături de cea care credea că este mama sa, dar care era, în realitate, răpitoarea sa, au anunţat vineri autorităţile, relatează AFP şi Reuters.

Această poveste incredibilă este relatată pe larg de mass media din Statele Unite. Kamiyah Mobley a fost răpită dintr-un spital din statul Florida în 1998 şi dispariţia ei a reţinut atenţia presei de la acea vreme.

''Am primit noaptea trecută confirmarea că tânăra este în realitate Kamiyah Mobley'', a declarat presei Mike Williams, şeriful din Jacksonville, care le-a dat vestea părinţilor biologici ai fetei.

Aceştia au fost informaţi cu privire la rezultatele testelor ADN vineri dimineaţa şi sunt "copleşiţi de emoţie", a adăugat şeriful, refuzând să facă publică identitatea actuală a fetei.

Gloria Williams, 51 de ani, a fost inculpată de răpire şi încălcarea custodiei copilului şi riscă închisoarea pe viaţă.

Cazul a început la 10 iulie 1998, când o femeie care s-a prezentat ca asistentă medicală a abordat-o pe tânăra mamă într-un spital din Jacksonville şi a dispărut cu copilul acesteia la numai opt ore după naştere.

Potrivit lui Williams, anchetatorii au urmat mai mult de 2.500 de piste şi în cele din urmă au găsit o tânără fată de 18 ani născută în aceeaşi zi ca şi Kamiyah Mobley, dar trăind sub un alt nume.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.