Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 22 dec /Agerpres/ - Profitând de fobia mărturisită a lui Barack Obama faţă de oamenii de zăpadă, stafful de la Casa Albă i-a făcut acestuia o farsă, mutând oamenii de zăpadă din grădina de lângă Biroul oval în poziţii din care aceştia par că trag cu ochiul la preşedintele SUA, relatează BBC.

Într-un interviu recent preşedintele american, Barack Obama, a dezvăluit faptul că are o teamă iraţională de oameni de zăpadă. "Este un element de tip Chucky la ei. Sunt puţin înfricoşători", a declarat Obama pentru revista People.

Când prima doamnă Michelle a glumit că va instala unul în dormitorul lor, Barack a spus că se va muta dacă va face acest lucru. Preşedintele la final de mandat nu a oprit însă personalul Casei Albe să construiască mai mulţi oameni de zăpadă.

Fotograful oficial al Casei Albe, Pete Souza, a explicat farsa pe pagina sa de Instagram.

"În ultimele trei săptămâni, au existat patru oameni de zăpadă în Grădina de trandafiri. Am glumit că ar trebui să mutăm în fiecare zi oamenii de zăpadă cu câteva picioare mai aproape de Biroul oval, pentru a vedea dacă observă cineva. Apoi ne-am dat seama că oamenii de zăpadă erau prea grei pentru a fi ridicaţi cu uşurinţă", a povestit el.

"Dar într-un final, în această dimineaţă (17 dec - n.r.), înainte ca preşedintele să ajungă la serviciu, unii membri ai staffului, nu spun cine, au mutat toţi oamenii de zăpadă în aşa fel încât să pară că trag cu ochiul în Biroul oval, fiecare pe altă fereastră", a mai afirmat Souza.

Odată ce oamenii de zăpadă au fost mutaţi, o fotografie cu unul dintre aceştia uitându-se din grădină spre preşedintele Barack Obama, care lucrează la birou, a fost postată pe contul de Instagram al Casei Albe cu mesajul: "Vreţi să construiţi un om de zăpadă?"

În ciuda faptului că unii au sugerat că imaginea este puţin sinistră, Barack Obama pare să fi gustat gluma, asigură fotograful Pete Souza.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.