Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 16 oct /Agerpres/ - Madonna a fost desemnată ''Femeia Anului 2016'' de revista Billboard, scrie sâmbătă revista People.

Câştigătoarea a şapte premii Grammy va primi distincţia la a 11-a ediţie a evenimentului ''Femei în Muzică'', organizat la 9 decembrie la New York. Ceremonia înregistrată va fi difuzată de Lifetime la 12 decembrie.

Potrivit ABC News, artista în vârstă de 58 de ani are un an extraordinar, reuşind să strângă peste 160 de milioane de dolari cu turneul său mondial ''The Rebel Heart'', ceea ce a propulsat-o direct în fruntea clasamentului all-time al artistelor cu cele mai mari încasări din turnee.

Madonna a fost aleasă să primească această distincţie şi pentru implicarea organizaţiei sale, ''Raising Malawi'', în acţiunile filantropice dedicate sprijinirii programelor de educaţie şi de sănătate pentru copiii din Malawi, din 2006 până în prezent. ''Madonna face parte din numărul foarte mic al super-artiştilor a căror influenţă şi carieră depăşeşte domeniul muzical'', a indicat într-un comunicat de presă Janice Min, preşedinte al grupului media The Hollywood Reporter- Billboard. ''Datorită viziunii sale creatoare, a inovaţiei persistente şi dedicării cauzelor filantropice, ea este o sursă de inspiraţie pentru sute de milioane de oameni din lumea întreagă'', conform aceleiaşi Janice Min.

Anul trecut, Lady Gaga a fost desemnată de Billboard pentru această distincţie, care a mai fost acordată anterior unor artiste, printre care Katy Perry, Beyoncé, Pink sau Taylor Swift.AGERPRES/(AS-editor: Liviu Tatu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.