Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 22 sep /Agerpres/ - Actorul Brad Pitt este cercetat pentru că şi-ar fi abuzat unul dintre copii, atât verbal cât şi fizic, imediat după o călătorie cu un avion privat. La scenă ar fi asistat atât Angelina Jolie cât şi ceilalţi copii ai cuplului, informează, joi, People.

Departamentul de Poliţie din Los Angeles cât şi County Department of Children and Family Services din acelaşi stat american investighează acest caz după ce o persoană anonimă ar fi raportat petrecerea acestui incident, miercurea trecută, pe pistă.

Aceeaşi sursă susţine că Pitt s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului la momentul petrecerii incidentului.

O persoană din anturajul lui Brad Pitt a declarat pentru People că vedeta tratează cu multă seriozitate această investigaţie. ''El ia foarte în serios această chestiune şi spune că nu a comis nici un abuz asupra copiilor'', a spus aceasta completând că ''este foarte trist că oamenii continuă să-l prezinte într-o lumină proastă''.

Jolie, în vârstă de 41 de ani, a cerut divorţul şi custodia celor şase copii ai cuplului - Maddox, în vârstă de 15 ani, Pax de 12 ani, Zahara de 11 ani, Shiloh de 10 ani şi gemenii Knox şi Vivienne de 8 ani.

În actele depuse luni la tribunal, Jolie invocă probleme ireconciliabile care au pus capăt mariajului perfectat în urmă cu doi ani.

După ce vestea divorţului a fost făcută publică, Pitt a explicat într-o declaraţie pentru People că preocuparea lui este pentru ''bunăstarea copiilor''. ''Sunt foarte întristat din această cauză, dar ceea ce contează cel mai mult este bunăstarea copiilor noştri'', a scris vedeta care a rugat presa să îi menajeze pe cei mici ''în timpul acestor vremuri tulburi''.

Într-o declaraţie separată, dată publicităţii de avocatul ei, Jolie a susţinut că ''decizia a fost luată pentru sănătatea familiei''.

Pitt şi Jolie s-au cunoscut în 2003, în timpul filmărilor pentru ''Mr. & Mrs. Smith'' şi au început relaţia, oficial, câţiva ani mai târziu.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.