Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 28 apr /Agerpres/ - Nick Gordon a descris în detaliu ultimele ore de viaţă ale logodnicei sale, Bobbi Kristina Brown, găsită inconştientă în cadă în 31 ianuarie 2015 şi decedată şase luni mai târziu, şi a respins orice responsabilitate a sa faţă de moartea tinerei, într-un interviu publicat în ediţia online de miercuri a Daily Mail, precum şi în emisiunea Dr. Phil, realizată de Phil McGraw, cu difuzare joi şi vineri pe CBS.

"Ieşisem cu câţiva prieteni în acea zi, puţin mai devreme. Krissy credea că sunt cu alte fete şi era bulversată. M-a sunat şi mi-a cerut să vin acasă", spune în Daily Mail iubitul fiicei cântăreţei Whitney Houston.

Gordon povesteşte că s-a conformat şi s-a întors spre ora patru dimineaţa. "Am văzut mai multe sticle de vin. Băuse şi poate şi fumase puţin. Ne-am certat un pic şi apoi am urcat, ne-am aşezat în pat şi am făcut ceea ce fac adulţii", adaugă el, sugerând că se împăcaseră. Gordon spune că a găsit-o inconştientă ceva mai târziu. "M-am jucat la playstation şi ea îşi vedea de ale ei", a continuat el. Max, un prieten al său, a descoperit-o pe Bobbi Kristina. "Am ştiut imediat că ceva s-a întâmplat. Mi-am dat seama din vocea lui. Am alergat şi mi-am văzut iubita pe jos. A fost traumatizant", afirmă Nick Gordon.

El a susţinut că a încercat să o resusciteze prin "compresii toracice" şi făcându-i respiraţie "gură la gură". Raportul autopsiei i-a infirmat însă spusele, aşa încât a revenit asupra lor: "Nu ar fi trebuit să spun că am încercat reanimarea cardio-pulmonară. Am încercat câteva compresii toracice, dar am ştiut în sufletul meu că ea se prăpădise".

Tatăl lui Bobbi Kristina îl acuză pe Nick Gordon de decesul fiicei sale, fiind de părere că el a împins-o în acea situaţie. Gordon respinge însă acuzaţiile, spunând că tânăra o ducea rău şi înainte şi că mai trecuse pe lângă moarte în februarie 2012. "Se întâmpla la Beverley Hilton şi apa ieşise pe culoar. Whitney a găsit-o, a scos-o şi a dormit cu ea în pat în acea noapte", povesteşte Nick Gordon.AGERPRES/(AS - autor: Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.