Modifică dimensiunea fontului:
Londra, 14 oct /Agerpres/ - Este cu adevărat rar când o formaţie, în special una de rock, reuşeşte să treacă testul timpului în formula originară, de la lansare, membrii săi reuşind să depăşească inerentele divergenţe de ordin artistic, orgolii, conflictele interne şi presiunile din exterior. Doar câteva astfel de formaţii rock şi-au păstrat intactă componenţa de la început şi până în prezent, conform unui material publicat de starpulse.com.
Una dintre aceste formaţii rock este ZZ Top. Înfiinţată în 1969 de celebrii bărboşi Billy Gibbons şi Dusty Hill, alături de bateristul fără barbă Frank Beard (dar al cărui nume de familie înseamnă tocmai "barbă"), formaţia ZZ Top este una dintre trupele rock care a reuşit să-şi păstreze componenţa intactă timp de peste 40 de ani. Încă de la lansarea primului album, în 1971, ZZ Top s-a impus în atenţia fanilor rock prin stilul său cu puternice rădăcini în muzica blues şi pentru atitudinea de anti-celebrităţi a membrilor. Apogeul carierei lor este considerat a fi lansarea albumului "Eliminator" din 1983. Această formaţie a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2004. După mai mult de 40 de ani de activitate, în care a lansat 13 albume, formaţia ZZ Top arată la fel, iar Billy Gibbons şi Dusty Hill sunt la fel de bărboşi.
Formaţia Aerosmith, o formaţie clasică pentru muzica rock'n'roll, se menţine în atenţia fanilor, la 44 de ani de la lansare, cu toţi membrii originari. Rockerii din Boston, celebri şi pentru numeroasele abuzuri de substanţe interzise care le-a pigmentat cariera (solistul Steven Tyler şi chitaristul Joe Perry erau porecliţi "toxic twins" - gemenii toxici), au reuşit să reziste împreună, chiar dacă într-o anumită perioadă de timp părea că formaţia se va destrăma din cauza conflictelor interne. Aceste conflicte au dus la plecarea celor doi chitarişti, Joe Perry în 1979 şi respectiv Brad Whitford în 1981. Cei doi au fost înlocuiţi pentru scurt timp de Jimmy Crespo şi Rick Dufay, dar au revenit în 1984 şi de atunci formaţia a rămas în aceeaşi formulă, deşi tensiunile interne au continuat să fie prezente.
Una dintre formaţiile de legendă ale glam metal-ului american, Motley Crue, a cunoscut apogeul la mijlocul anilor '80. Stilul de viaţă nonconformist, petrecerile sălbatice şi mai ales abuzul de droguri şi alcool şi-au lăsat amprenta asupra membrilor fondatori, unii dintre ei părăsind formaţia dar revenind de fiecare dată. Solistul Vince Neil a fost puternic marcat de moartea fiicei sale, bateristul Tommy Lee a trecut şi pe la închisoare după mai multe aprige dispute domestice cu soţia sa, pe atunci, Pamela Anderson. Neil a părăsit formaţia în februarie 1992 şi apoi în 1999. Tommy Lee a plecat din formaţie pentru a urma o carieră solo şi a fost înlocuit cu Randy Castillo, fostul toboşar al lui Ozzy Osbourne. În decembrie 2004, cei patru membri originari ai formaţiei, Vince Neil, Tommy Lee, alături de basistul Nikki Sixx şi de chitaristul Mick Mars, au anunţat că revin în Motley Crue pentru un ultim album ("Saints of Los Angeles" - 2008) şi turneu - care a durat până în 2014.
Irlandezii de la U2 au reuşit performanţa de a nu înlocui niciodată vreun membru originar. Cei patru muzicieni din formula de bază a formaţiei U2 sunt împreună de 38 de ani. Bono, The Edge, Adam Clayton şi Larry Mullen Jr. au evoluat de-a lungul timpului, ajungând la statutul de legende rock. Turneul lor "U2 360° Tour" din perioada 2009-2011 a doborât toate recordurile în ceea ce priveşte numărul de fani care au venit la concerte şi în ceea ce priveşte încasările. U2 a lansat 14 albume de studio care s-au vândut în peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume. Formaţia a câştigat 22 de premii Grammy, iar în 2005 a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame, încă din primul an în care au devenit eligibili pentru această onoare. În aceste condiţii, chiar nu există niciun motiv pentru ca vreunul din membri să simtă nevoia să plece.
Trupa de pop-punk Fall Out Boy s-a înfiinţat în 2001, în Illinois. Membrii săi, Patrick Stump, Pete Wentz, Joe Trohman şi bateristul Andy Hurley provin de pe scena punk din Chicago. Formaţia a înregistrat patru albume care s-au bucurat de un mare succes la publicul rock. Perioada de glorie a durat însă puţin. La 4 octombrie 2009 trupa a susţinut un ultim concert, urmând o perioadă de pauză provocată de depresia prin care a trecut bateristul şi de abuzul de Xanax şi Klonopin al lui Pete Wentz. Cei patru s-au reunit în 2013 când au scos albumul "Save Rock and Roll", LP care a urcat până pe prima poziţie în topurile de specialitate.
Punk-erii de la Green Day continuă să reziste împreună, în formula originară. Formată în 1987 de solistul şi chitaristul Billie Joe Armstrong, alături de basistul Mike Dirnt, (bateristul Tre Cool a venit puţin mai târziu în formaţie), Green Day a fost un "trio" timp de 25 de ani, până la adăugarea unui nou membru, chitaristul Jason White, care a cântat alături de formaţie, fără să aibă statutul de membru, timp de 13 ani. Green Day este una dintre cele mai de succes formaţii punk din lume, cu peste 75 de milioane de albume vândute. În 2010 o adaptare a piesei lor "American Idiot" a ajuns şi într-un musical de pe Broadway. Membrii formaţiei au contribuit şi cu alte compoziţii la realizarea acestui musical care s-a dovedit un succes, primind trei nominalizări la premiile Tony.
O altă trupă "icon" a genului glam metal, Poison, cu peste 45 de milioane de albume vândute în întreaga lume, s-a păstrat pe firmamentul mişcării glam californiene de la mijlocul anilor '80 până la mijlocul anilor '90. Primul album Poison, "Look What the Cat Dragged In", a fost lansat în 1986, deschizând calea pentru "Open Up and Say... Ahh!", un album răsplătit cu multiple discuri de platină. Nu a durat însă mult şi au început să apară problemele între membrii formaţiei. Chitaristul CC DeVille era dependent de cocaină iar situaţia a scăpat de sub control în 1991, în culisele MTV Video Music Awards, când s-a încăierat cu solistul Bret Michaels. DeVille a fost dat afară din trupă, fiind înlocuit de chitaristul Richie Kotzen. În 1999 însă a revenit în Poison pentru lansarea unui nou album, "Greatest Hits". Anul 2011 a adus un turneu, "Glam-A-Geddon", alături de Motley Crue şi de New York Dolls, pentru a sărbători 25 de ani de la înfiinţarea formaţiei Poison şi respectiv 30 de ani de la înfiinţarea trupei Motley Crue. Cel mai recent turneu al formaţiei Poison este cel din 2012, turneu prin care trupa a sărbătorit succesul compoziţiilor lor din musicalul de Broadway şi filmul "Rock of Ages."
Formaţia KISS, înfiinţată la New York în ianuarie 1973, devenită în scurt timp una dintre cele mai apreciate trupe shock-rock, atât pentru muzică dar mai ales prin stilul distinct asigurat de machiajele kabuki, a reuşit să se menţină, de asemenea, de-a lungul anilor, în formula originară. Trupă celebră pentru show-urile live care abundă în efecte pirotehnice, KISS a câştigat 28 de albume de aur, cele mai multe câştigate vreodată de o trupă rock americană, şi a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume. La începutul anilor '80 au început să se facă simţite tensiuni în cadrul formaţiei, în special din cauza consumului de droguri şi alcool. Principalii vizaţi au fost chitaristul Ace Frehley şi bateristul Peter Criss, în special în condiţiile în care basistul Gene Simmons şi solistul Paul Stanley au adoptat o poziţie anti-drog care nu lăsa loc la compromisuri. În aceste condiţii Ace Frehley şi Peter Criss au fost nevoiţi să părăsească formaţia. Ei au fost înlocuiţi, pe rând, de Eric Carr, Eric Singer, Tommy Thayer, Vinnie Vincent şi Bruce Kulick. Trupa KISS s-a reunit pentru un nou turneu în formula originară, dar anii de consum de droguri şi alcool şi-au lăsat amprenta asupra celor doi muzicieni care nu s-au mai ridicat la nivelul performanţelor anterioare.
O altă longevivă formaţie rock este Bon Jovi, trupă înfiinţată în 1983 în componenţa Jon Bon Jovi (solist/chitară), Richie Sambora (chitară), Alec John Such (bass), David Bryan (clape) şi Tico Torres (baterie). În 1994, Alec John Such a fost înlocui neoficial de Hugh McDonald din cauza consumului de droguri. Formaţia Bon Jovi a lansat 12 albume de studio, trei compilaţii şi două albume live. Se numără printre formaţiile rock cu cele mai mari încasări, cu peste 100 de milioane de albume vândute şi cu peste 2.700 de concerte susţinute în 50 de ţări, în faţa a peste 34 de milioane de fani. Membrii formaţiei şi-au făcut mereu un titlu de glorie din faptul că formează "o frăţie" şi îşi spală mereu rufele murdare în familie. În 2013, chitaristul Richie Sambora a luat decizia de a ieşi din formaţie, invocând "motive personale", dar tot el a declarat apoi că nu este niciodată înţelept să excluzi din start varianta unei reveniri.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.