Caraș-Severin: "Tunelul iubirii" a fost descoperit întâmplător de doi fotografi amatori din Oțelu Roșu

 •  Lifestyle
41823 afişări

"Tunelul Iubirii", situat pe calea ferată Caransebeș - Băuțar, între localitățile Obreja și Glimboca, și care a fost introdus recent pe lista comorilor ascunse din Europa datorită romantismului acestui loc, a fost descoperit întâmplător de către doi fotografi amatori din orașul Oțelu Roșu, Florin Avramescu și Mihai Tămășilă.

65de0f8f-5a7e-487c-8832-796812049917

Fotografii: (c) Paula Neamțu / AGERPRES FOTO

'Locul l-am descoperit în 4 februarie 2013, din întâmplare. Am vrut să fotografiez un apus de soare, pe dealurile de lângă, dar când am ajuns la calea ferată, nu am mai ajuns la apus. Deși era februarie, iar peisajul a fost destul de sec, promitea mult pentru vară. Atunci, ne-am întors în vară și am realizat pozele care acum sunt atât de răspândite și care au adus mulți turiști în zonă', a relatat Florin Avramescu povestea fotografiilor făcute cu 'Tunelul Iubirii' care au atras atenția site-urilor naționale și internaționale.

Fotografiile postate de cei doi pe Internet au atras și alți tineri din zonă, dar și turiști din țară. Aceasta, în timp ce nici localnicii nu știau de existența unui asemenea loc, la numai câțiva pași de ei.

'Noi mergem destul de des pe această rută, pentru că pe aici ne ducem la lucru. Ceea ce am văzut atunci, în vară, ni s-a părut fantastic. Am postat fotografiile pe Internet, dar nu am spus unde au fost făcute. Cu toții au crezut că sunt realizate la faimosul tunel din Ucraina. Într-un final am spus unde sunt făcute, dar nu am fost crezuți. Și atunci au venit prietenii noștri, după care au venit și alții, turiști din județ și chiar din țară, ca să vadă cu ochii lor', a afirmat Mihai Tămășilă.

Atât cei doi tineri, cât și turiștii care au trecut pe aici spun că locul ar trebui mult mai mult mediatizat, pentru că, altfel, este greu de reperat. Totodată, cei doi susțin că reprezentanții CFR ar trebui să nu defrișeze locul, ci doar să-l întrețină, pentru că nu afectează circulația trenurilor.

Și autoritățile locale din Glimboca intenționează de acum să promoveze 'Tunelul iubirii' din punct de vedere turistic. De altfel, acesta este tot mai căutat, atât de către cuplurile de tineri căsătoriți pentru ședințele foto, cât și de către cei pasionați de fotografie.

"Tunelul iubirii" este unul dintre cele mai romantice locuri din țară și figurează pe lista comorilor ascunse din Uniunea Europeană ce merită să fie vizitate, potrivit Parlamentului European, care a publicat pe site-ul său noua listă Foursquare cu 28 de obiective puțin cunoscute din Europa, câte unul pentru fiecare stat membru.

Este vorba de inițiativa 'Descoperă Europa', lansată anul trecut, cu ajutorul aplicației mobile Foursquare. Noua listă, numită acum 'Re-descoperă Europa', include obiective despre care legislativul european ne asigură că este foarte probabil să nu fi auzit niciodată. Un castel de nisip, un buncăr sovietic secret, un sat muzeu, fenomene geologice — sunt câteva dintre propuneri, reprezentând atracții pentru toate gusturile.

AGERPRES / (AS — autor: Paula Neamțu, editor: Marius Frățilă)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Lifestyle

Cele mai citite din Lifestyle

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe