Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgu-Jiu, 7 mar / Agerpres/ - Artistul Ştefan Popescu, director adjunct al Şcolii Populare de Artă, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a confecţionat un nai gigant, de 2 metri, cu care vrea să intre în Cartea Recordurilor.
Instrumentul este realizat din lemn de bambus şi salcâm şi are 53 de tuburi, materialele folosite pentru confecţionarea naiului gigant fiind aduse din Franţa.
"Este confecţionat din bambus şi salcâm, am aşteptat un an şi jumătate pentru şase tuburi care mi-au venit din străinătate întrucât bambus găsim, în România, doar la Deva, dar nu este de o calitate foarte bună. Instrumentul realizat de mine este mai mare decât cel al maestrului Gheorghe Zamfir, care are 43 de tuburi. Acesta are 53 de tuburi şi am lucrat la el trei ani, eu asta fac de-o viaţă. Momentan nu este acordat decât pe patru tuburi, pentru că îmi ia cam două luni să-l acordez. Naiul care sperăm să ajungă în Cartea Recordurilor are aproape doi metri şi este făcut pe şase octave. Am lucrat la el cu un bun prieten pentru că este extrem de greu să lucrezi în lemn, e o treabă meticuloasă", a precizat Vasile Popescu. AGERPRES/ (AS-Oana Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.