COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 28-05-2025 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m, Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 iun /Agerpres/ - La Bucureşti, la Sala Dalles, s-a deschis recent o expoziţie consacrată unui îndrăgit personaj de benzi desenate, câinele Pif 'erou al epocii de aur', manifestarea retrasând istoria şi evoluţia celebrei reviste, relatează AFP.

Expoziţia, care va fi deschisă până la 22 iulie, prezintă 'povestea de dragoste' dintre români şi acest personaj în epoca comunistă, atunci când revistele franceze de benzi desenate erau considerate ca o 'fereastră spre libertate'.

'În timpul acelor ani lungi şi grei când ţara era ruptă de lumea exterioară, Pif Gadget era pentru tinerii români singurul mod de evadare, singura posibilitate de a visa', a afirmat autorul de benzi desenate Jean-Pierre Dirick, curatorul expoziţiei.

Când intră în expoziţie, vizitatorii au impresia că pătrund în paginile revistei lor preferate, printre personaje precum Pif şi Hercule, Placid şi Muzo, fantoma Arthur, Rahan şi alţi eroi de BD.

La intrare, au fost afişate diverse texte scrise aparţinând celor care l-au iubit pe Pif şi care evocă cu nostalgie şi umor amintiri despre prima întâlnire cu eroul preferat.

'Legendă', 'mit', 'magie': politologul şi europarlamentarul Cristian Preda, ilustratorul Mircea Arapu sau preşedintele Institutului Cultural Român, Horia Patapievici, vorbesc despre rolul simbolic pe care revistele Vaillant şi Pif Gadget l-au jucat în timpul copilăriei lor şi chiar mai târziu.

'Este emoţionant pentru un creator să constate ce influenţă a avut munca sa', arată ilustratorul Jacques Kamb, care consideră că succesul lui Pif în România, mai mare decât în alte ţări din Europa de Est, se datorează puternicelor legături dintre cele două ţări.

În timp ce în Ungaria sau în Polonia, revista era tradusă, în România se distribuia versiunea originală, ceea ce a făcut din Pif 'un vector al francofoniei', fiind o ocazie pentru mulţi copii români să înveţe franceza, potrivit directorului Institutului francez, Stanislas Pierret.

'Îmi amintesc mereu acea zi din ianuarie 1977 când poştaşul mi-a adus o revistă învelită în plastic. Imediat după ce am închis uşa, am început să sar în sus de bucurie: era Pif Gadget', povesteşte pentru AFP Dodo Niţă, preşedintele asociaţiei Bedefililor din România.

'Timp de cinci ani, Pif Gadget mi-a îmbogăţit viaţa', adaugă acesta, subliniind că mult mai târziu şi-a dat seama că era 'un privilegiat al regimului comunist' deoarece mulţi copii ar fi vrut să fie abonaţi la Pif, dar nu puteau din cauza numărului limitat de exemplare importate.

Românii nu ştiau atunci că revista era publicată de Partidul Comunist Francez, ceea ce i-a deschis uşile spre România.

'Pif este partea simpatică a comunismului', spunea scriitorul francez Michel Houellebecq, cu ocazia unei recente vizite la  Bucureşti.

Pentru istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, 'Pif nu a fost un câine, nici o revistă, ci o fereastră deschisă spre cultura franceză'.

'Numai cei care nu au simţit niciodată mirosul occidental al revistelor Pif nu înţeleg valoarea afectivă şi educativă reprezentată de aceste reviste pentru România socialistă a anilor 1960-80', afirmă Ion Manolescu, autor al unui articol despre 'istoria unei reviste inegalabile'.AGERPRES/(Elena Dumbravă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.