Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lungmetrajul ''Elvis'', un film biografic baroc şi extravagant dedicat "Regelui Rock&Roll-ului", a ajuns în fruntea box-office-ului nord-american după lansarea sa în cinematografele din Statele Unite şi Canada, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.

Pelicula, regizată de Baz Luhrmann, cunoscut pentru filme precum ''Moulin Rouge'' şi ''The Great Gatsby'', a obţinut de vineri până duminică încasări de 30,5 milioane de dolari, aproape dublu faţă de media filmelor biografice muzicale, potrivit expertului David Gross, din cadrul centrului de cercetare Franchise Entertainment Research.

 


Foto: (c) Maja Smiejkowska / REUTERS


Alegerea unui actor relativ necunoscut, Austin Butler, pentru a-l întruchipa pe Elvis Presley a fost un ''pariu riscant'', însă filmul - din distribuţia căruia face parte şi Tom Hanks, în rolul impresarului abuziv al muzicianului, colonelul Tom Parker - a avut parte de aprecieri unanime atât din partea publicului, cât şi din partea criticilor de cinema, a mai spus expertul.

 


''Elvis'' se află la egalitate cu ''Top Gun: Maverick'', care continuă să obţină încasări record, după ce a vândut, de asemenea, bilete în valoare de 30,5 milioane de dolari weekendul trecut, după cinci săptămâni de proiecţii în cinematografele nord-americane.

Continuarea ''Top Gun'', realizată după 36 de ani de la filmul original, a câştigat aprecierile criticilor. Tom Cruise joacă rolul pilotului de încercare din marina americană Pete ''Maverick'' Mitchell, care acum este căpitan şi a cărui misiune este de a instrui piloţi mai tineri pentru a participa la bombardarea unei uzine de uraniu îmbogăţit dintr-o ţară agresoare.

 


''Top Gun: Maverick'' a devenit pelicula cu cel mai mare succes comercial al anului pe plan mondial, cu încasări totale care depăşesc un miliard de dolari: 522 de milioane de dolari pe piaţa nord-americană şi 484 de milioane de dolari în restul lumii.

''Jurassic World Dominion'', al şaselea episod din celebra serie cinematografică "Jurassic Park", ocupă locul al treilea în box-office-ul nord-american, cu încasări de 26,4 milioane de dolari.

 


''The Black Phone'', un film horror cu Ethan Hawke în rolul unui criminal în serie, ocupă locul al patrulea în primul weekend de la lansare, cu încasări de 23,4 milioane de dolari.

 


La o săptămână după lansare, ''Lightyear'', ocupă locul al cincilea în box-office, cu încasări de 17,7 milioane de dolari de vineri până duminică.

 


Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6 - ''Doctor Strange in the Multiverse of Madness'' (1,7 milioane de dolari)

7 - ''Jug Jugg Jeeyo'' (604.000 de dolari)

8 - ''Everything Everywhere All at Once'' (533.000 de dolari)

9 - ''The Bob's Burgers Movie'' (513.000 de dolari)

10 - ''The Bad Guys'' (440.000 de dolari). AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu. editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.