Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Festivalul de film El Gouna din Egipt, programat pentru luna octombrie, va avea loc în 2023, au anunţat organizatorii săi duminică seara, precizând că "provocările globale" nu au fost propice organizării evenimentului cultural, ţara fiind afectată de creşterea preţurilor ca urmare a războiului din Ucraina, relatează AFP.

Pentru moment nu a fost stabilită o dată exactă pentru cea de-a şasea ediţie a festivalului de film arab care, în fiecare an, atrage vedete din întreaga regiune, însă nu numai. La ediţiile anterioare au participat şi staruri ale cinematografiei americane, precum Forest Whitaker şi Owen Wilson.

În 2017, magnatul imobiliar Samih Sawiris a fondat acest festival în oraşul El Gouna, de la Marea Roşie, la 450 de kilometri sud-est de Cairo. Această staţiune elegantă de pe litoral a fost ea însăşi creată în 1989 de familia Sawiris, cea mai bogată din Egipt.

În cadrul ultimei sale ediţii din octombrie 2021, festivalul a recompensat filmul egiptean "Feathers", care câştigase un premiu la Cannes cu câteva luni mai devreme, creând controverse în ţară.

Actori şi deputaţi au acuzat că lungmetrajul "pătează reputaţia" ţării în care, însă, conform Băncii Mondiale, doi din trei locuitori trăiesc sub sau doar la nivelul pragului sărăciei.

Afectat de o inflaţie galopantă, cheltuieli publice uriaşe pentru infrastructură şi o devalorizare brutală, Egiptul se află în discuţii cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind un nou împrumut, în timp ce bugetul ţării de circa 160 de miliarde de dolari este împovărat de o datorie publică care ajunge la 90% din PIB.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.