Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Serialul ''Squid Game'', care a înregistrat un succes global, va reveni cu un al doilea sezon, a anunţat duminică Netflix Inc, oferind câteva indicii despre ceea ce se va întâmpla în viitoarele episoade ale dramei sud-coreene, informează Reuters.

''Squid Game'' a devenit cel mai urmărit serial Netflix după lansare, în septembrie 2021. Serialul spune povestea unor concurenţi săraci, care joacă jocuri pentru copii în speranţa de a câştiga sume mari de bani şi de a-şi schimba astfel viaţa. Serialul a inspirat numeroase meme şi costume pentru Halloween şi a dus totodată la creşterea vânzărilor de costume de trening verzi.

Scenaristul şi regizorul Hwang Dong-hyuk a oferit câteva indicii despre cel de-al doilea sezon al serialului în cadrul unei scrisori dată publicităţii de Netflix.

Personajele Gi-hun şi The Front Man vor reveni, a spus el, iar ''bărbatul îmbrăcat în costum care joacă ddakji ar putea reveni''.

''Veţi face totodată cunoştinţă cu prietenul lui Young-hee'', a adăugat el.

Young-hee este o păpuşă animatronică dotată cu senzori de mişcare care apare într-unul dintre jocuri.

Netflix nu a anunţat data de lansare a noului sezon. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.