Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Scrisori ale unor mari scriitori francezi din secolul al XIX-lea, precum Victor Hugo, Honoré de Balzac, Stendhal, Gustave Flaubert, George Sand, Charles Baudelaire sau Paul Verlaine, urmează să fie scoase la licitaţie, joi, la Paris, informează marţi AFP.
 


Ele fac parte din colecţia unui fost universitar, pasionat de literatură, Jean-Luc Mercié, şi vor fi vândute de casa de licitaţii Cornette de Saint-Cyr.
 


Printre acestea se numără o epistolă adresată de Hugo unui jurnalist şi admirator al său, Auguste Vacquerie, scrisă la Bruxelles în 1866, o pledoarie împotriva pedepsei cu moartea, aplicată din nou în Jersey, unde scriitorul locuise o vreme în exil. "Peste tot libertatea este refuzată. Peste tot idealul este insultat. Peste tot reacţiunea prosperă", se plângea autorul cărţii "Mizerabilii" în această misivă a cărei valoare este estimată între 8.000 şi 10.000 de euro.
 


Patru scrisori, adresate de Flaubert către Louise Colet între 1846 şi 1853 au o valoare estimată la 15.000 de euro fiecare. Una dintre ele evocă scrierea cărţii "Doamna Bovary". "Fără lirism, fără reflecţii, personalitatea autorului, absentă. Va fi trist de lecturat; vor fi lucruri atroce despre mizerie şi fetid", promitea scriitorul fostei sale iubite.
 


O scrisoare a autoarei George Sand adresată lui Flaubert în 1868 (cu o valoare estimată între 6.000 şi 8.000 de euro), unde ea se plânge că locuieşte retrasă. "Tu, trubadur dezlănţuit, bănuiesc că îţi place meseria mai mult decât orice pe lume", remarca scriitoarea.
 


Secolul al XX-lea şi mai ales suprarealismul sunt bine reprezentate în această colecţie. Un colaj de André Breton intitulat "echipă fantomă" are o valoare estimată între 10.000 şi 15.000 de euro, la fel ca o lucrare în engleză despre Salvador Dali, cu o dedicaţie realizată de mâna artistului spaniol.

Piesa cea mai scumpă piesă (40.000 - 50.000 de euro) este o ediţie originală a romanului lui Julien Gracq, "Le Rivage des Syrtes", cu o scrisoare a autorului către Jean-Luc Mercié care, conform casei de licitaţii, constituie "o veritabilă pagină inedită". Autorul îşi explică proiectul literar.

 


O altă curiozitate este o ediţie originală a romanului "Emmanuelle" de Emmanuelle Arsan - îmbogăţită, printre altele, cu o fotografie nud a autoarei, realizată de pictorul şi fotograful francez Pierre Molinier - cu o valoare estimată între 7.000 şi 8.000 de euro.

În total, sunt oferite spre vânzare în cadrul licitaţiei 345 de loturi. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa fotografiilor: auction.cornettedesaintcyr.fr 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.