Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un desen inedit realizat de Michelangelo, reprezentând primul nud cunoscut din creaţia artistului italian, a cărui valoare a fost estimată la 30 de milioane de euro, va fi pus în vânzare în cadrul unei licitaţii organizate miercuri la Paris de casa Christie's, informează AFP.

"În lume există mai puţin de 10 desene de Michelangelo care se află încă în colecţii private", a declarat Helene Rihal, directoarea departamentului de desene străvechi din cadrul casei Christie's cu ocazia anunţului referitor la punerea în vânzare a acestei lucrări a maestrului Renaşterii italiene, care a trăit între anii 1475 şi 1564.

Licitaţia va începe miercuri la ora locală 14:30.

Datând de la sfârşitul secolului al XV-lea, această operă de artă "a scăpat multă vreme atenţiei specialiştilor" şi este "într-o stare bună de conservare", au subliniat reprezentanţii casei Christie's.

Desenul, realizat cu o pană şi cu cerneală maro, a fost pus în vânzare în 1907 la hotelul Drouot din Paris cu eticheta de clasificare "Şcoala lui Michelangelo", înainte de a fi atribuit maestrului italian abia în anul 2019, în urma inventarierii unei colecţii private franceze.

În septembrie 2019, el a fost declarat "comoară naţională" din patrimoniul francez, ceea ce interzice ieşirea sa de pe teritoriul Franţei timp de cel puţin 30 de ani şi oferă statului francez şi muzeelor sale posibilitatea de a îl achiziţiona.

Întrucât nicio ofertă nu a fost făcută în această perioadă, desenul a fost expus la Hong Kong şi la New York, pentru a fi prezentat colecţionarilor de artă înainte de eventuala sa vânzare la licitaţie.

Schiţa, de dimensiunile unei coli A4, pare să se inspire dintr-o frescă a pictorului Masaccio, "Botezul neofiţilor", şi ilustrează interesul lui Michelangelo, care era şi sculptor, pentru reprezentarea artistică a corpului masculin. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Ana Alecu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Christie's / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.