Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trupa canadiană Arcade Fire a revenit cu "We", un album care renunţă la excesele celui precedent, oferind modalitatea perfectă de a încânta mulţimile de fani cu un rock epic, notează joi AFP.

"Ne aflăm într-o eră de provocări, iar lumea se schimbă atât de repede. Cum facem faţă fără să ne lăsăm înfrânţi?", a declarat liderul trupei, Win Butler, în Montreal Gazette, rezumând starea de spirit a albumului, conceput într-o perioadă tulbure, între pandemia de coronavirus şi finalul unui mandat haotic al preşedintelui Donald Trump în SUA.

Butler şi soţia sa, Regine Chassagne, celălalt lider al trupei, sunt încă ataşaţi de Montreal, chiar dacă petrec din ce în ce mai mult timp în New Orleans.

De fapt, în acest oraş din Louisiana au rămas blocaţi în timpul perioadei de lockdown şi au compus "We".

Albumul beneficiază de invitaţi de prestigiu: Peter Gabriel (voce), Geoff Barrow (ex-Portishead) la sintetizatoare şi, mai ales, Nigel Godrich, producător cunoscut pentru colaborarea cu Radiohead.

 


Cu trio-ul Butler-Chassagne-Godrich, piesele din "We" se întorc la esenţe, departe de caracterul stufos al albumului precedent ("Everything now", 2017).

Trupa tocmai a anunţat un turneu mondial XXL. "Arcade Fire este o trupă frumoasă, elegantă, 'arty', pe care toată lumea o aşteaptă, este una dintre acele trupe care nu sunt încă vechi şi care marchează istoria rock-ului, precum Arctic Monkeys sau Strokes", a declarat pentru AFP Angelo Gopee, directorul Live Nation Franţa, care se va ocupa de concertele pe care formaţia le va susţine la Lille, Paris, Bordeaux şi Nantes în septembrie 2022.AGERPRES/(AS - autor: Ana Alecu, editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Arcade Fire/facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.