Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cu o înfăţişare ameţitoare şi o structură aparent imposibilă, ce aduce cu un nor trapezoidal din oţel în mişcare - creaţie ce pare, deloc întâmplător, desprinsă din universul artistic al sculptorului August Rodin - Muzeul Soumaya din capitala Mexicului constituie o prezenţă atemporală, aparte prin aspect, dar şi prin conţinut.

Situat în Ciudad de Mexico şi deschis publicului în martie 2011, Muzeul Soumaya reprezintă o oază culturală în agitaţia cotidiană, un colos deloc obişnuit în al cărui spaţiu trecutul, prezentul şi viitorul se dilată, în care forma şi timpul se sfidează reciproc.

 


Foto: images.squarespace-cdn.com


Muzeul din Plaza Carso a fost fondat de unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, mexicanul Carlos Slim Helu, în vârstă de 82 de ani, în memoria celei care i-a fost soţie timp de 33 de ani, Soumaya Domit Gamayel, care a murit în 1999.

Instituţie culturală non-profit, fără taxă de intrare, deschisă zilnic, Muzeul Soumaya reuneşte aproape 70.000 de obiecte, o colecţie uimitoare ce cuprinde zeci de secole de expresie artistică.

 



Muzeul, fondat cu scopul de a "colecta, studia, conserva, prezenta şi expune artă în principal din Mexic şi Europa", conţine obiecte de artă europene valoroase realizate între secolele al XV-lea şi XX, lucrări artistice mexicane, obiecte religioase, documente istorice şi cea mai importantă colecţie de monede prehispanice şi coloniale.

 



Clădirea originală a muzeului a fost inaugurată în 1994, în Plaza Loreto din sudul capitalei Mexicului, un loc încărcat de istorie, şi a primit recunoaşterea din partea Comitetului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) în 1996.

Structura modernă, ridicată în Plaza Carso, a fost proiectată de arhitectul mexican Fernando Romero, căsătorit cu una dintre fiicele omului de afaceri mexican Carlos Slim.

Muzeul Soumaya a fost conceput atât ca o clădire cu aspect sculptural unic şi modern, dar şi ca spaţiu capabil să găzduiască o bogăţie impresionantă de artă internaţională, exteriorul clădirii având o formă amorfă, percepută diferit din fiecare unghi şi reflectând diversitatea colecţiei din interior, după cum notează Archello.com.

 


Foto: images.squarespace-cdn.com


Clădirea modernă, în care a fost mutată colecţia principală a muzeului iniţial, dispune de un spaţiu expoziţional de aproximativ 17.000 de metri pătraţi, are 46 de metri înălţime şi cuprinde şase etaje.

Structura clădirii, care nu are nicio deschidere mai sus de baza clădirii ce adăposteşte spaţiile administrative, este învelită în nouă straturi. Dincolo de cei aproximativ 16.000 de solzi strălucitori de la exterior - plăci hexagonale de aluminiu - se află un strat de hidroizolaţie, un strat de plăci de oţel galvanizat şi o structură de plasă 3D hexagonală, toate acestea fiind urmate, după tubulatura din oţel, de un alt strat de plasă 3D, un strat de panouri de gips, izolaţie din polistiren, tencuială de beton şi, în final, un strat elastomeric ce formează pereţii galeriilor, potrivit Architectmagazine.com.

Greutatea clădirii este susţinută de un exoschelet alcătuit din 28 de coloane de oţel şi şapte grinzi. Anumite componente ale structurii muzeului, cum ar fi grinzile şi aluminiul utilizat la faţadă, au fost furnizate de unele dintre numeroasele companii deţinute de Carlos Slim. Podelele sunt realizate din marmură de înaltă calitate, importată din Grecia.

Fiecare etaj al muzeului are o formă aparte, iar zona superioară este deschisă, permiţând pătrunderea din belşug a luminii naturale.

În interiorul muzeului, se remarcă un sistem structural cu şapte inele ce creează console pe mai multe laturi şi stabilizează promenada continuă pe cele şase etaje ale clădirii, potrivit Archdaily.com.

 



Odată ce trece pragul intrării înguste a muzeului, vizitatorul este întâmpinat de un spaţiu larg, un foaier asimetric ce se deschide în toate direcţiile, inclusiv către un tavan înalt, un spaţiu amplu dedicat colecţiilor temporare, evenimentelor şi expoziţiilor permanente cu lucrări în format mare. Printre acestea se numără "The Thinker" de Auguste Rodin, "Río Juchitán", ultima creaţie murală a lui Diego Rivera, "Still life" şi "Day and night" de Rufino Tamayo sau celebra "Pieta" a lui Michelangelo Buonarroti turnată în bronz în secolul al XIX-lea.

 



La primul etaj al clădirii, potrivit site-ului muzeului, pot fi admirate obiecte decorative din aur şi argint, dar şi o colecţie de numismatică şi obiecte din fildeş, mătase şi pietre preţioase. Al doilea etaj este dedicat expoziţiilor temporare, în timp ce opere de artă ale unor maeştri europeni şi novohispanici, printre care El Greco, Peter Paul Rubens sau Artemisia Gentileschi, pot fi vizionate la nivelul următor. Etajul al patrulea este deosebit de ofertant, printre operele de artă prezentate numărându-se cele ale unor artişti mexicani din secolul al XIX-lea, dar şi lucrări semnate de Édouard Manet, Pierre-Auguste Renoir, Claude Monet, Edgar Degas, Camille Pissarro, Vincent van Gogh sau Marc Chagall.

 


 

Ultimele două etaje cuprind expoziţii temporare, câteva sculpturi suprarealiste ale lui Salvador Dali şi un vast spaţiu dedicat sculptorului Auguste Rodin. Prezenţa unui număr atât de impresionant de opere de artă ale acestui artist francez - cele mai multe existente în afara Franţei şi cea mai vastă colecţie privată cu lucrări ale acestui sculptor - se datorează interesului deosebit pentru artă al fostei soţii a magnatului, mare admiratoare a creaţiilor lui Rodin.

Pe lângă galeriile de artă, clădirea include spaţii de birouri, o bibliotecă, un restaurant, un magazin de suveniruri şi un auditoriu cu 350 de locuri.

Clădirea modernă a muzeului a fost inaugurată oficial pe 28 februarie 2011, printre personalităţile prezente la tăierea panglicii numărându-se preşedintele Mexicului de la acea vreme, Felipe Calderón, scriitorul Gabriel García Márquez, finanţistul Evelyn Robert de Rothschild şi celebrul moderator american de radio şi televiziune Larry King. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Foto: museosoumaya.org

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.