COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 26-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) i-a adus un omagiu special marţi seară actriţei spaniole Penélope Cruz, considerând-o o "artistă de importanţă globală", într-o gală în care artista a purtat o impresionantă rochie roşie creată de casa de modă Chanel, relatează EFE.

Penelope Cruz a venit neînsoţită la gală, dar a fost înconjurată de numeroşi colegi de breaslă, care au dorit să o sărbătorească pe protagonista din "Madres Paralelas", cel mai recent film al regizorului Pedro Almodovar, ce va fi lansat în ziua de Ajun în cinematografele din Statele Unite.

 

Sursa video: AP

 

Actriţa spaniolă a mulţumit pentru acest omagiu, despre care a spus că "nu l-ar fi primit dacă nu ar fi lucrat cu regizori străluciţi" care au modelat-o ca artistă şi ca om.

Penelope Cruz i-a mulţumit regizorului Pedro Almodóvar, care a învăţat-o "să aibă încredere în ea însăşi" şi alături de care continuă "să înveţe să joace, despre comportamentul uman şi despre sine", ajutând-o să depăşească frontierele artistice.

Printre participanţii la gală s-au aflat, printre alţii, cântăreaţa spaniolă Rosalia, actriţele Diane Kruger şi Anne Hathaway şi cântăreţul portorican Ricky Martin, alături de care Penelope Cruz a jucat în miniseria de televiziune "Inside Look: The Assassination of Gianni Versace - American Crime Story" (2017-2018).

 

 

 

Foto: (c) Jeenah Moon / REUTERS

 

Gala de marţi seară, organizată pentru a strânge fonduri în beneficiul Departamentului de Film al MoMA (MoMA's Department of Film), l-a omagiat într-o ceremonie similară în 2020 pe actorul George Clooney, iar în urmă cu zece ani pe cineastul Pedro Almodóvar.

"Penélope Cruz a încântat publicul de cinematografe încă din anul 1992 şi este o artistă convingătoare, atât în filme de acţiune şi de aventuri, cât şi în filme de autor", a subliniat într-un comunicat curatorul Departamentul de Film al MoMA, Rajendra Roy.

Penélope Cruz a fost prima artistă spaniolă care a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea din filmul "Vicky Cristina Barcelona", regizat de Woody Allen. Ea a fost recompensată şi cu premiul pentru cea mai bună actriţă - Copa Volpi - la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Veneţia, pentru rolul interpretat în "Madres Paralelas". AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.