Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Circa 12.000 de muzicieni din Venezuela au interpretat sâmbătă ''Marşul slav'', de Piotr Ilici Ceaikovski, în încercarea de a stabili recordul mondial Guinness pentru ''cea mai mare orchestră din lume'', urmând ca rezultatul să fie anunţat în zilele următoare, informează AFP.

Muzicienii din Sistemul naţional de orchestre pentru tineret din Venezuela, de diferite naţionalităţi, s-au reunit în curtea Academiei militare din Venezuela din Caracas.

Supranumit ''El Sistema'', acest program public, fondat în 1975 de regretatul maestru José Antonio Abreu în scopul îmbunătăţirii accesului a mii de copii din clasa de mijloc la educaţie muzicală, a fost derulat în zeci de ţări. În cadrul acestui program s-a lansat Gustavo Dudamel, director muzical al Operei din Paris şi al Orchestrei filarmonice din Los Angeles.

Piesa lui Piotr Ilici Ceaikovski, compusă în 1876, ca un imn destinat să inspire soldaţii ruşi şi sârbi în perioada războiului împotriva Turciei, a fost a treia dintre cele opt piese interpretate în timpul concertului.

 


Andres David Ascanio, de 34 de ani, a dirijat piesa muzicală cu o durată de 12 minute. ''Dacă se rupe vreo coardă, nu vă opriţi. Dacă pierdeţi partitura, continuaţi din memorie, dar nu vă opriţi'', a cerut maestrul înaintea de încheierea repetiţiei pentru a evita astfel periclitarea omologării recordului.

Evenimentul a avut un public restrâns, printre care s-au aflat mai mulţi demnitari, inclusiv vicepreşedintele Venezuela, Delcy Rodriguez, şi 260 de evaluatori din partea companiei KPMG, însărcinaţi să verifice respectarea regulilor astfel încât recordul să fie omologat.

 

Foto: (c) RAYNER PENA R/EPA



Guinness va anunţa în următoarele zece zile dacă Venezuela deţine cea mai mare orchestră din lume. Recordul în vigoare a fost stabilit în 2019 la Sankt Petersburg în Rusia, de o orchestră formată din 8.097 de muzicieni.

''El Sistema'' a susţinut anterior un concert cu peste 10.000 de muzicieni pentru a-l omagia pe maestrul Abreu după decesul acestuia. Certificarea recordului a fost însă imposibilă din cauza întârzierii documentaţiei solicitate de Guinness. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.