

"Mata Mua", una dintre cele mai faimoase picturi ale lui Paul Gauguin (1848-1903), va rămâne expusă la Madrid după un acord între statul spaniol şi proprietara acestuia, care l-a scos din ţară, informează AFP.
Ministerul Culturii a anunţat marţi că a aprobat un contract de închiriere în valoare de 97,5 de milioane de euro pe o perioadă de 15 ani pentru colecţia lui Carmen Thyssen, cu "drepturi de achiziţie preferenţiale pentru toată colecţia sau părţi ale acesteia".
Contractul priveşte peste 300 de lucrări, inclusiv unele de Picasso, Matisse, Gauguin, Monet, Renoir, Sisley, Rodin, Canaletto, Fragonard, Courbet şi Boudin.
Muzeul naţional Thyssen-Bornemisza din Madrid găzduieşte colecţia moştenitorului elveţian al unei puternice linii industriale, Hans Heinrich Thyssen-Bornemisza - decedat în Spania în 2002 - pe care statul spaniol a cumpărat-o în 1993 pentru suma de 338 milioane de euro.
Faptul că ultima soţie a baronului Thyssen a fost spaniola Carmen Cervera - ulterior Carmen Thyssen - care şi-a constituit şi propria colecţie - a jucat un rol decisiv în această achiziţie.
Picturile colecţionarei sunt în prezent expuse la muzeul cu acelaşi nume din Madrid în cadrul unui acord de împrumut gratuit semnat în februarie 2002 şi prelungit ulterior.
Cu toate acestea, în 2020, atunci când muzeul a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus, Carmen Thyssen a scos "Mata Mua" din Spania, generând temeri că lucrările din colecţia acesteia vor părăsi în cele din urmă instituţia.
Într-un interviu acordat ziarului El Pais în luna februarie, Carmen Thyssen a dat asigurări, referindu-se la "Mata Mua", că pictura se va întoarce la semnarea contractului de închiriere.
Muzeul aşteaptă acum revenirea tabloului.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: museoreinasofia.es
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |