Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Serialul ''Arthur'', cel mai longeviv serial de animaţie pentru copii din Statele Unite, se va încheia după 25 de ani de difuzare, informează The Guardian.

Ultimul sezon al acestei producţii va fi difuzat în 2022.

Postul de televiziune PBS Kids intenţionează să sisteze producţia serialului la finalul celui de-al 25-lea sezon, a anunţat unul dintre creatorii producţiei TV în timpul unei podcast difuzat miercuri.

Kathy Waugh, care a fost invitată în cadrul podcastului Finding DW, a spus că serialul de animaţie nu mai este în producţie. Ea a spus că petrecerea cu prilejul încheierii filmărilor a avut loc în urmă cu doi ani.

''Cred că (PBS) a făcut o greşeală, iar 'Arthur' ar trebui să revină şi nu cred că sunt singura care crede că au făcut o greşeală'', a spus Kathy Waugh.

''Nu ştiu dacă a fost o problemă de rating sau dacă venise timpul să fie scos la pensie'', a mai spus ea.

Serialul "Arthur", lansat în 1996, este o adaptare a unei populare serii de cărţi semnate de Marc Brown, care a creat personajul omonim în 1976. Eroul serialului este un porc-furnicar, familia şi prietenii acestuia. Producţia a fost difuzată şi în alte ţări în afara Statelor Unite.

Acest serial de animaţie, multiplu premiat cu Emmy şi recompensat cu alte distincţii, s-a remarcat de-a lungul timpului pentru lecţiile referitoare la diversitate şi toleranţă destinate copiilor.

Producţia a declanşat o controversă în 2019 în urma unui episod care includea o căsătorie între persoane de acelaşi sex. Episodul, în care profesorul lui Arthur, domnul Ratburn, se căsătoreşte cu partenerul său, Patrick, a fost catalogat drept inadecvat pentru copii de Alabama Public Television. Postul de televiziune a refuzat să difuzeze acest episod.

Unul dintre producătorii executivi ai serialului, Carol Greenwald, a spus că PBS va continua să difuzeze episoade în reluare. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Arthur / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.