Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Scala din Milano se aventurează în afara nobilelor sale ziduri pentru a oferi, la jumătatea lunii iulie, o serie de concerte gratuite în aer liber în zone emblematice din oraşul situat în nordul Italiei, relatează AFP marţi.

''Este un semnal al revenirii, mergem să ne întâlnim cu publicul pentru că opera, muzica şi baletul sunt pentru toată lumea'', a declarat marţi în faţa presei Dominique Meyer, care ocupă funcţia de director la Scala din Milano de la jumătatea anului 2020.

În perioada 11-13 iulie, orchestra, corul şi baletul prestigiosului teatru vor susţine 14 concerte cu un repertoriu ce va varia de la jazz la Vivaldi şi Donizetti, Brahms, Bach şi Rachmaninoff.

Firul conductor al tuturor acestor concerte va fi omagiul adus marelui muzician argentinian Astor Piazzolla, virtuoz al bandoneonului, care a revoluţionat tangoul deschizându-l către jazz şi muzica clasică în anii '70 şi '80, cu ocazia împlinirii unui secol de la naşterea sa.

Această serie de concerte se va încheia la data de 14 iulie cu o zi a porţilor deschise în legendara sală italiană, cu Verdi, Rossini şi Puccini în program.

Pentru Dominique Meyer, evenimentul reflectă spiritul festivalului de muzică lansat în 1982 de fostul ministru francez al Culturii Jack Lang, al cărui consilier a fost, fiind ''vorba despre a suscita emoţii muzicale peste tot, în manieră deschisă, aproape de oameni''.

''Mergi şi întâlneşte spectatorii în loc să-i aştepţi să vină la teatru, oameni care nu ar merge la Scala în vremuri normale, fie pentru că se tem de preţ, fie de locul respectiv'', a declarat el pentru AFP.

''Primul pas este cel care contează întotdeauna, aşa că Scala face primul pas'', a remarcat Meyer.

''Ne deschidem uşile, este un exerciţiu de democraţie culturală'', a continuat el.

Scala a decis de asemenea să reducă preţurile anumitor abonamente pentru sezonul viitor.

După şase luni de tăcere din cauza pandemiei de coronavirus, Scala din Milano şi-a regăsit publicul, la 10 mai, cu un concert dirijat de directorul său muzical, Riccardo Chailly, urmat de un alt eveniment, a doua zi, sub bagheta lui Riccardo Muti.

Potrivit lui Dominique Meyer, ''simţim că există o mare dorinţă de revenire în teatru, primele concerte au fost pline, având în vedere limitarea capacităţii'' sălii - în prezent de 700 de spectatori, faţă de 2.000 înainte de pandemie. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Sursa foto: www.teatroallascala.org

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.