COD PORTOCALIU: 16-06-2021 ora 10 Intre 16 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 23:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului COD GALBEN: 16-06-2021 ora 10 Intre 16 iunie, ora 23:00 – 17 iunie, ora 10:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tribeca Film Festival a eliminat cuvântul ''Film'' din titulatura sa, după cum se poate vedea în noul logo afişat pe pagina de internet oficială a acestui eveniment anual, informează DPA.

Ediţia din 2021 a Tribeca Festival include o gamă diversă de programe, inclusiv filme, seriale de televiziune, scurtmetraje, podcast-uri, spectacole de muzică live şi multe alte evenimente.

Miercuri, în prima zi a ediţiei din acest an, adaptarea cinematografică semnată de Lin-Manuel Miranda a musicalului ''In the Heights'', distins cu un premiu Tony, a fost proiectată în toate cele cinci cartiere ale New York City.

Festivalul Tribeca are loc în acest an în perioada 9-20 iunie.

Anul acesta marchează a 20-a aniversare a Festivalului Tribeca, pe care Robert De Niro, Jane Rosenthal şi Craig Hatkoff l-au creat în 2002 cu intenţia de a ajuta
zona Lower Manhattan (Downtown) din New York după atentatele de la 11 septembrie 2001, notează DPA.

Pe lângă cele câteva zeci de filme proiectate anul acesta în cadrul Tribeca Festival, oferta evenimentului include numeroase alte producţii, printre care spinoff-ul ''Monsters at Work'' al celebrului film ''Monsters, Inc.'', dar şi comedia dramatică ''Blindspotting'', creată de Daveed Diggs şi Rafael Casal, cu Jasmine Cephas Jones în distribuţie.

În acest an, Tribeca a adăugat, de asemenea, în oferta sa, pentru prima dată o secţiune de podcast.

Oferta propusă în această lună de Tribeca Festival reprezintă o revenire la proiecţiile cu prezenţă fizică, după ce evenimentele live de anul trecut au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

Festivalul din 2021 prezintă proiecţii în aer liber, cu respectarea distanţării fizice.

''Faptul de a avea un festival cu prezenţă fizică şi de a-l putea imersa în oraş (...) este pur şi simplu modalitatea perfectă de a contribui la revenirea filmului ca parte integrantă a vieţii oamenilor", a declarat directoarea festivalului, Cara Cusumano, săptămâna trecută, pentru Daily News.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Tribecafacebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.