Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizaţii ale jurnaliştilor sloveni au lansat luni o colectă în sprijinul agenţiei de presă naţionale STA, lipsită de finanţare de la bugetul de stat de către premierul Janez Jansa, potrivit AFP.

 

 

Sursa foto: total-slovenia-news.com


Obiectivul lor este de a strânge suma de două milioane de euro, care ar fi trebuit să-i fie alocată în acest an, au explicat autorii acestei iniţiative, sprijiniţi de confraţi din alte ţări.

"Guvernul încearcă să exercite presiuni asupra agenţiei pentru a-i înlocui conducerea şi a prelua controlul asupra conţinutului editorial", denunţă Asociaţia jurnaliştilor DNS şi sindicatul SNS într-un comunicat comun.

Cele trei principale cotidiene ale ţării, Delo, Dnevnik şi Vecer, i-au invitat în editorialele lor pe cetăţeni să participe la această campanie de "crowdfunding".

Premierul conservator, aliat al suveranistului ungar Viktor Orban, a instaurat de la revenirea sa la putere în primăvara anului 2020 un climat de neîncredere faţă de presă, criticându-i cu regularitate pe jurnalişti pe Twitter.

În acest context, el desfăşoară de mai multe luni o ofensivă împotriva STA, pe care a calificat-o drept "ruşine naţională" pentru tonul său considerat prea critic faţă de putere.

După un avertisment al Bruxelles-ului, care invitase statele membre să lase presa să lucreze liber, guvernul deblocase în ianuarie plata pentru ultimul trimestru din 2020.

Dar de atunci a îngheţat din nou fondurile, cerând plecarea directorului STA, Bojan Veselinovic, şi acces la informaţii contabile.

Lipsa banilor ameninţă supravieţuirea agenţiei slovene şi plata salariilor celor circa 90 de angajaţi ai săi.

La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Europeană, ca răspuns la o sesizare din Slovenia, a "autorizat, în virtutea reglementărilor UE în materie de ajutoare de stat, acordarea unei compensaţii de 2,5 milioane euro pentru STA în contrapartidă la exercitarea misiunii sale în serviciul public".

"Acest element întăreşte pluralitatea media şi a surselor de informare în toată Uniunea Europeană", a comentat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

În pofida acestei decizii, Jansa a respins orice alocare de fonduri, condiţionând aceasta de semnarea unui nou contract.

STA a fost fondată în 1991, când Slovenia a decis să părăsească fosta federaţie iugoslavă.

Slovenia, ţară alpină cu 2 milioane de locuitori, care urmează să preia preşedinţia semestrială a UE în iulie, a pierdut 4 locuri în ultimul clasament mondial al organizaţiei Reporteri fără Frontiere cu privire la libertatea presei şi se află acum pe locul 36. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: Slovenian Press Agency, STA/Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.