COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Filmul SF "Avatar" (2009), regizat de James Cameron, a întrecut lungmetrajul "Avengers: Endgame" şi a redevenit pelicula cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, după ce a beneficiat weekendul trecut de o relansare în cinematografele din China, informează luni site-ul cnbc.com.

"Avatar" a devenit filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile în anul 2010, după ce a depăşit "Titanic", un alt lungmetraj regizat de James Cameron. În 2019, "Avengers: Endgame" a câştigat acest titlu din fruntea box-office-ului mondial după ce a obţinut încasări de 2,797 miliarde de dolari.

 


Graţie relansării sale în China, "Avatar" a ajuns luni la un box-office global de 2,810 miliarde de dolari, potrivit site-ului boxofficemojo.com, revedenind filmul cu cele mai mari încasări din istorie.

Regizorii filmului "Avengers: Endgame", Joe şi Anthony Russo, au publicat pe reţelele de socializare un mesaj prin care l-au felicitat pe James Cameron pentru această performanţă.

China este în prezent una dintre puţinele ţări din lume în care cinematografele au fost redeschise.

Regizorul James Cameron plănuieşte să lanseze o serie de continuări ale filmului "Avatar". Prima dintre ele urmează să fie lansată în 2022. Alte patru filme din această serie vor avea premierele în acest deceniu.

Grupul Disney a achiziţionat recent franciza cinematografică "Avatar", deşi deţinea deja licenţa necesară pentru a construi în parcul de distracţii Animal Kingdom din Florida o zonă tematică inspirată din universul prezentat în primul film din această serie.

În 2019, Disney a finalizat contractul de achiziţie pentru a intra în posesia bunurilor deţinute de 20th Century Fox, printre care şi filmul "Avatar", regizat de James Cameron.

În prezent, grupul Disney deţine primele cinci filme din clasamentul celor mai profitabile lungmetraje din toate timpurile şi, totodată, opt pelicule din top 10.

Printre acestea se află "Titanic", care ocupă locul al treilea şi care a reprezentat un joint-venture între Paramount Pictures şi 20th Century Fox. Celelalte producţii Disney din acest clasament sunt "Star Wars: The Forces Awakens", "Avengers: Infinity War", "The Lion King" (un remake live-action din 2019), "Avengers" şi "Frozen II". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Avatar / Facebook

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.