Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Florenţa, părăsită de turişti din cauza pandemiei de coronavirus, redeschide pentru public, începând de luni, domul şi celebra sa cupolă care domină oraşul, au anunţat vineri serviciile culturale din capitala Toscanei într-un comunicat, potrivit AFP.

Catedrala şi cupola acesteia, proiectată de Brunelleschi, cea mai mare cupolă din cărămidă construită vreodată, vor fi deschise de luni până vineri, potrivit dispoziţiilor guvernului care permite redeschiderea monumentelor şi muzeelor în regiunile clasate ca având risc moderat de coronavirus. În acest context, Galeria Uffizi din Florenţa s-a putut deschide deja de joi.

În paralel, restaurarea celebrului mozaic al Baptisteriului din Florenţa, un edificiu octogonal situat chiar în faţa catedralei, este prevăzut pentru sfârşitul anului 2021.

Lucrările de restaurare a acestor mozaicuri policrome au ajuns de fapt la jumătate. Potrivit comunicatului, ''mozaicurile foarte frumoase din secolul al XIV-lea reprezentând profeţi, preoţi, heruvimi au fost readuse la viaţă datorită restaurării finalizate pe patru din cele opt laturi ale monumentului cel mai vechi din Florenţa''.

''Restaurarea a fost în întregime finanţată de catedrala începând cu 2017 şi a reprezentat o investiţie de 1,5 milioane de euro'', a precizat un oficial, Vincenzo Vaccaro, citat în comunicat.

Baptisteriul, construit în stil roman, cuprinde peste 200 de metri pătraţi de mozaicuri în stil bizantin. Plafonul piramidal include o reprezentare monumentală a lui Hristos la Judecata de Apoi şi panouri cu episoade din Vechiul şi Noul Testament, precum şi din viaţa lui Ioan Botezătorul. A fost realizat de numeroşi artişti, de la Gaddo Gaddi la Cimabue.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.