Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Johnny Rotten, solistul trupei Sex Pistols, a declarat că o viitoare miniserie TV dedicată legendarei formaţii punk britanice va fi realizată fără consimţământul şi fără contribuţia lui, informează DPA.

Artistul, al cărui nume real este John Lydon, se teme că această miniserie TV, ce va fi regizată de Danny Boyle, un cineast premiat cu Oscar, "va încerca să distrugă reputaţia" şi moştenirea lăsată de această trupă punk şi ar trebui să fie considerată "nimic altceva decât o creaţie otrăvitoare".

Săptămâna trecută, postul de televiziune FX Networks a anunţat că va produce o miniserie cu şase episoade, intitulată "Pistol", care "va readuce la viaţă" volumul de memorii publicat de chitaristul trupei, Steve Jones, intitulat "Lonely Boy: Tales from a Sex Pistol".

"Nu ştiu nimic despre acest proiect, absolut nimic. Niciun efort nu a fost făcut pentru ca producătorii să se asigure de contribuţia mea sau pentru a mi se cere permisiunea sau implicarea în orice fel sau în orice formă", a declarat Johnny Rotten.

"Vor încerca să distrugă reputaţia unui lucru care este excelent. Este ceva foarte periculos ce fac ei acum şi complet lipsit de respect", a adăugat celebrul muzician britanic.

"Rămâne de văzut dacă ne vor contacta pentru a discuta. Dar, până în acest moment, sunt dezgustat, absolut dezgustat de aroganţa şi ignoranţa lor", a mai spus Johnny Rotten.

Un purtător de cuvânt al postului FX Networks a declarat că atât producătorii miniseriei TV, cât şi regizorul Danny Boyle l-au contactat pe managerul lui Johnny Rotten pentru a îl informa în legătură cu acest proiect.

Trupa Sex Pistols a fost creată la Londra în 1975 şi a este considerată unul dintre promotorii curentului punk în Marea Britanie.

Grupul Sex Pistols a fost alcătuit iniţial din solistul Johnny Rotten, chitaristul Steve Jones, toboşarul Paul Cook şi basistul Glen Matlock, care a fost înlocuit de Sid Vicious la începutul anului 1977. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.