Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Veteranul actor britanic Jonathan Pryce îl va interpreta pe prinţul Philip, duce de Edinburgh, în sezoanele V şi VI ale serialului ''The Crown'', cunoscuta producţie difuzată de platforma Netflix despre casa regală britanică, informează joi portalul Deadline, citat de EFE.

Jonathan Pryce îi urmează în acest rol actorilor Matt Smith şi Tobias Menzies, care l-au interpretat pe soţul reginei Elisabeta a II-a în primele patru sezoane ale serialului "The Crown".

Pryce se alătură astfel actriţei Imelda Staunton, care va juca în viitoarele sezoane rolul reginei Elisabeta (după interpretările actriţelor Claire Foy şi Olivia Colman), în timp ce Lesley Manville va interpreta rolul prinţesei Margaret (preluând ştafeta de la actriţele Vanessa Kirby şi Helena Bonham Carter).

În următorul sezon, Gillian Anderson va juca rolul prim-ministrului Margaret Thatcher, iar Emma Corrin o va interpreta pe prinţesa Diana de Wales.

Reputatul actor Jonathan Pryce a atras atenţia publicului prin participarea sa la superproducţia de televiziune "Game of Thrones" (2011-2019) în rolul terifiantului lider religios High Sparrow.

Anul trecut, el a triumfat în rolul papei Francisc în filmul "The Two Popes" (2019), difuzat de Netflix, alături de legendarul Anthony Hopkins, care l-a interpretat pe papa emerit Benedict al XVI-lea.

Pryce a fost nominalizat la Oscar pentru interpretarea sa din "The Two Popes", dar preţioasa statuetă i-a revenit până la urmă lui Joaquin Phoenix pentru rolul său din "Joker" (2019).

Cel de-al IV-lea sezon al serialului "The Crown" ar urma să fie lansat la sfârşitul acestui an. Deşi intenţia producătorilor era de a încheia seria cu al V-lea sezon, în iulie s-a aflat că va exista şi a şasea serie de episoade.

"Când am început discuţiile despre subiectele sezonului V, ne-am dat seama că datorită bogăţiei şi complexităţii povestirii trebuie să revenim la planul iniţial ce prevedea în total şase sezoane", a declarat Peter Morgan, creatorul serialului.

"Ca să fim clari, acţiunea sezonului şase nu se va întinde până în zilele noastre, ci ne va da posibilitatea să umplem acea perioadă cu mai multe detalii", a precizat el.

"The Crown" a obţinut 13 nominalizări la viitoarea ediţie a premiilor Emmy, inclusiv pe cea pentru cel mai bun serial dramatic. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Ana Bîgu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.