Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

National Gallery şi Tate Modern, care se numără printre cele mai faimoase muzee britanice, au anunţat marţi că îşi vor redeschide porţile, pe 8 şi respectiv 27 iulie, cu rezervare prealabilă, după mai bine de trei luni de la închidere din cauza coronavirusului, relatează AFP.

Ţara cea mai afectată din Europa de pandemia de COVID-19 cu peste 43.000 de morţi, Marea Britanie face sâmbătă un nou pas important pe calea ridicării măsurilor de restricţie instituite la sfârşitul lunii martie pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului, cu redeschiderea barurilor, a restaurantelor şi a muzeelor.

Cu toate acestea, va mai dura câteva zile pentru revenirea publicului în marile instituţii din Londra.

Primul mare muzeu britanic care se va redeschide, National Gallery din Londra va întâmpina vizitatorii începând de miercuri, cu măsuri care să le asigure siguranţa, profitând de experienţa muzeelor europene şi americane care deja s-au redeschis, a anunţat marţi muzeul într-un comunicat.

Vizitatorii care vin să descopere expoziţiile Tiziano sau Nicolaes Maes se vor putea bucura de operele de artă în mirosul gelului hidroalcoolic, distribuitoare cu substanţa dezinfectantă fiind instalate la intervale regulate în clădire. Au fost create trasee de vizitare, iar muzeul le recomandă vizitatorilor să poarte o mască.

Muzeul, care a găzduit 5,7 milioane de vizitatori în 2018, a instalat de asemenea filtre mai eficiente în sistemul de climatizare.

Tate Modern, care a găzduit aproape 5,9 milioane de vizitatori în 2018, se va redeschide pe 27 iulie, la fel ca şi celelalte muzee Tate. La Londra, Tate Modern găzduieşte o retrospectivă Andy Warhol, Tate Britain o instalaţie a artistului britanic Steve McQueen.

Marea Britanie a instituit o carantină obligatorie de 14 zile pentru persoanele care sosesc pe teritoriul său pentru a evita importul de noi cazuri, însă guvernul va publica în curând o listă de ţări ale căror cetăţeni vor fi scutiţi de aceste măsuri. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.