

COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă
Filmul horror "The Wretched", distribuit de compania IFC, conduce prima ediţie a box-office-ului nord-american de după izbucnirea pandemiei de COVID-19, după ce a obţinut weekendul trecut încasări de 85.000 de dolari în urma unei serii de 21 de proiecţii de tip drive-in, informează variety.com.
Filmul "The Wretched", scris şi regizat de Brett Pierce şi Drew T. Pierce, spune povestea unui băiat care descoperă casa unei vrăjitoare malefice în pădurea din proximitatea casei sale. Din distribuţie mai fac parte actorii John-Paul Howard, Piper Curda, Zarah Mahler, Azie Tesfai şi Jamison Jones.
Acest film horror, care a avut premiera la Fantasia International Film Festival din 2019, a obţinut încasări totale de 296.954 de dolari după ce a fost lansat pe 1 mai prin intermediul a 11 proiecţii drive-in, inclusiv la cinematograful Mission Tiki din Montclair, California, unde avusese şi premiera de gală. Proiecţia de vineri seară a acestei producţii la Mission Tiki a fost sold-out.
Compania IFC a raportat că filmul său "How to Build a Girl", o comedie de Beanie Feldstein, a obţinut weekendul trecut încasări de 36.000 de dolari din nouă proiecţii drive-in şi, după 10 zile de proiecţii a ajuns la suma de 55.802 de dolari. Această peliculă este o adaptare a romanului semi-autobiografic omonim publicat în Caitlin Moran în 2014, despre o adolescentă introvertită şi care devine critic muzical.
Box-office-ul de duminică este unul limitat, întrucât IFC este singurul distribuitor de film care a raportat încasări. Popularitatea cinematografelor drive-in a crescut tot mai mult în timpul pandemiei de coronavirus, iar 105 din cele 306 spaţii de proiecţii de acest tip existente în Statele Unite sunt în prezent deschise, potrivit Comscore. Circa 50 de cinematografe clasice au fost redeschise în câteva state americane, inclusiv în Arkansas, Georgia, Oklahoma, Dakota de Sud şi Texas, ai căror guvernatori au relaxat măsurile de distanţare socială.
Multe studiouri au optat fie pentru a amâna lansarea titlurilor majore, fie pentru a le lansa pe platforme digitale, aşa cum s-a întâmplat pentru "Scoob", produs de Warner Bros şi lansat vineri.
Solstice Studios a anunţat recent că thrillerul "Unhinged", cu Russell Crowe, va avea premiera pe 1 iulie, iar reprezentanţii acestui studio de producţie doresc să organizeze o lansare a filmului la nivel naţional.
Cele mai mari trei lanţuri cinematografice din Statele Unite - AMC, Regal şi Cinemark - şi-au închis sălile de proiecţii la jumătatea lunii martie din cauza îngrijorărilor legate de pandemia de COVID-19. Cele mai multe cinematografe nu se vor redeschide cel mai probabil până la jumătatea acestei veri, iar nicio lansare majoră nu este programată până pe 17 iulie, când Warner Bros doreşte să lanseze filmul "Tenet", de Christopher Nolan. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Captura foto: Youtube
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |