COD GALBEN: 06-07-2020 ora 10 Intre 07 iulie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone afectate COD PORTOCALIU: 07-07-2020 Intre 02:50 si 04:00 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului in Județul Suceava; COD GALBEN: 07-07-2020 Intre 02:20 si 03:00 se va semnala averse ce vor cumula 20...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Bihor; COD GALBEN: 07-07-2020 Intre 01:45 si 03:00 se va semnala averse ce vor cumula 25 l/mp, descărcări electrice in Județul Suceava, Județul Suceava; COD GALBEN: 07-07-2020 Intre 01:25 si 03:00 se va semnala averse ce vor cumula 20...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Asociaţii de psihologi, educatori şi părinţi au cerut guvernului Italiei să se gândească şi la copii, obligaţi de trei săptămâni - ba chiar de peste o lună, în cazul celor din nordul ţării -, să stea închişi în case pentru a evita contagierea cu coronavirus şi să li se permită să iasă măcar o oră pe zi în aer liber, informează duminică EFE.

Decretele aprobate de guvernul italian pentru a limita răspândirea virusului, care a provocat peste 10.000 de morţi şi aproape 100.000 de contagieri, nu prevăd că micuţii pot ieşi din casă nici măcar pentru a lua puţin aer şi nu există excepţii nici pentru copiii care suferă de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD), autism sau alte tulburări.

Guvernul italian ia în calcul prelungirea carantinei până cel puţin la 18 aprilie şi din acest motiv s-au înmulţit cererile pentru ca, în următoarele decrete, să fie luaţi în calcul şi copiii.

Revista 'Un pediatru ca prieten' (UPPA) a lansat un apel şi o strângere de semnături pentru a cere executivului italian să ţină cont de "nevoile copiilor şi de faptul că izolarea prelungită în care trăiesc presupune riscuri care provoacă, iar în unele cazuri deja au provocat, probleme care afectează sănătatea şi bunăstarea celor mici".

"Ne exprimăm profunda îngrijorare faţă de faptul că cei mici nu au nicio posibilitate să iasă, spre deosebire cu ceea ce se întâmplă de pildă cu animalele de companie, care au dreptul să-şi satisfacă nevoile fiziologice în afara căminului", scrie revista. Totodată, sursa citată mai atrage atenţia că "nu toţi au balcoane, terase sau grădini care să le permită să stea un pic la soare şi să respire aer curat, iar problemele expuse până acum devin şi mai grave în situaţii de marginalizare socială şi culturală sau unde coexistă situaţii de handicap".

Şi cotidianul Corriere della Sera a publicat o scrisoare semnată de experţi, psihologi, părinţi, artişti şi educatori din Lombardia (nord) în care insistă pe lângă autorităţi să le permită copiilor să iasă o oră din case.

"Copiii şi tinerii se văd obligaţi să rămână închişi între cei patru pereţi ai casei 24 de ore din 24, de multe ori în apartamente foarte mici, de multe ori în apartamente pe care le împart cu mulţi membri ai familiei, iar acest lucru, după cum au semnalat deja pediatri şi psihologi, pe termen lung pe poate afecta grav sănătatea fizică şi mentală", scriu aceştia.

Semnatarii scrisorii insistă că sunt conştienţi de gravitatea situaţiei şi de faptul că cei mici se pot contagia sau îi pot contagia pe alţii, inclusiv pe bunici şi alte persoane în vârstă, însă îşi exprimă convingerea că "li se poate permite să iasă o oră afară, fără să se formeze grupuri şi cu respectarea distanţei de siguranţă". "Nouă, adulţilor, ni se cere să dăm dovadă de responsabilitate pentru a nu ne înghesui la supermarketuri sau să menţinem distanţa atunci când ne scoatem câinele la plimbare. Acelaşi simţ al responsabilităţii va fi folosit pentru a ne scoate copiii afară, pe jos sau cu bicicleta", se menţionează în scrisoare.

Totodată, semnatarii amintesc că "Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în timpul pandemiei de coronavirus, recomandă cel puţin o jumătate de oră de activitate fizică pentru adulţi şi o oră pentru copii, plimbări sau ieşit cu bicicleta".

Massimo Ammaniti, psihanalist şi neuropsihiatru pentru copii, a explicat într-un interviu pentru ediţia italiană a publicaţiei Huffinton Post nevoile celor 10 milioane de copii italieni, pentru ca aceştia să nu se simtă "captivi în case". "Să iasă pentru o scurtă plimbare sau să coboare în curte pentru o jumătate de oră sau o oră pe zi nu poate fi decât benefic. Aşa cum li s-a permis câinilor, trebuie să li se ofere şi copiiilor posibilitatea de a se plimba, mai ales dacă locuiesc în case de mici dimensiuni", a declarat el.

Iar ziarul La Repubblica preia scrisoarea unui grup format din 150 de familii din Florenţa, care i-au scris primarului Dario Nardella, cerându-i să stabilească "un protocol de comportament specific, care să le acorde familiilor un timp minim în aer liber pentru copii". Grupul a explicat că măsurile adoptate de autorităţi permit plimbări individuale, însă nu este clar ce se poate face cu cei mici, dacă au sau nu dreptul de a fi însoţiţi de un adult dacă ies să se plimbe pe jos sau cu bicicleta. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.