

Jean Daniel, una dintre legendele jurnalismului din Franţa, laureat cu premiul Prinţesa de Asturia pentru Comunicare şi Ştiinţe Umane în 2004 şi fondator al revistei Le Nouvel Observateur, a murit las 99 de ani, informează joi publicaţia înfiinţată de el şi citată de EFE.
Născut la Blida (Algeria) în 1920, Jean Daniel a fost unul dintre intelectualii cei mai influenţi ai stângii din Franţa şi este amintit mai ales pentru apropierea sa de figuri reprezentative precum scriitorul Albert Camus şi pentru a fi trăit îndeaproape cele mai relevante evenimente ale secolului XX.
Jean Daniel a căpătat prestigiu internaţional datorită unui interviu pe care i l-a luat preşedintelui american John F. Kennedy, a cărui asasinare a urmărit-o în direct alături de liderul cubanez Fidel Castro în noiembrie 1963.
Cu mult înainte însă, în cel de-al Doilea Război Mondial, el s-a alăturat mişcării de rezistenţă împotriva ocupaţiei naziste, a luptat alături de generalul Leclerc pentru eliberarea Franţei, iar la încheierea conflictului a studiat Filosofia la Universitatea Sorbona din Paris.
În 1947 el a fondat revista culturală Caliban, cu sprijinul lui Albert Camus, pe care a condus-o până în 1951.
În 1954 a început să lucreze pentru revista L'Express şi a acoperit războiul din Algeria, declarându-se favorabil negocierilor cu luptătorii pentru independenţă ai Frontului pentru Eliberare Naţională (FLN).
Notorietatea sa l-a ajutat să obţină interviuri cu personalităţi precum Kennedy sau Castro, iar în 1964 s-a asociat cu omul de afaceri Claude Perdriel şi a cumpărat publicaţia France Observateur (rebotezat L'Obs) care în final a devenit Le Nouvel Observateur şi una din publicaţiile de referinţă ale stângii franceze.
El s-a menţinut ca director al revistei până în 2008, dar a continuat să rămână editorialist până aproape de sfârşitul vieţii sale.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: alchetron.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.