COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Diva R&B Whitney Houston, trupa britanică new wave Depeche Mode şi rapper-ul american Notorious B.I.G. fac parte din promoţia 2020 a panteonului muzicii pop-rock, celebrul Rock and Roll Hall of Fame, transmite miercuri AFP.

Promoţia 2020 a Rock and Roll Hall of Fame a fost anunţată miercuri, însă laureaţii vor fi introduşi oficial în panteonul pop-rock în cadrul unei ceremonii ce va fi organizată la 2 mai la Cleveland. Din această promoţie mai fac parte formaţiile T. Rex (glam rock), Nine Inch Nails (industrial), precum şi Doobie Brothers (soft rock, blues), conform comunicatului Rock and Roll Hall of Fame.

La fel ca în fiecare an, mai multe formaţii sau solişti de renume, care au fost preselecţionaţi, nu au rămas printre cei aleşi. Anul acesta marii nemulţumiţi sunt fanii trupelor Motorhead, Soundgarden şi Kraftwerk.

Whitney Houston îşi face intrarea în panteonul muzicii pop-rock la 8 ani după ce a murit, la vârsta de 48 de ani, scufundată în propria cadă după ce a ingerat o cantitate mare de cocaină. În pofida unui final de carieră marcat de abuzul de droguri, artista rămâne una dintre cele mai mari voci ale genului R'n'B din ultimii 30 de ani.

Formaţie emblematică a stilului new wave, trupa britanică Depeche Mode este de mai bine de patru decenii o forţă impresionantă în lumea muzicii. Născută odată cu muzica electronică, la începutul anilor '80, Depeche Mode a evoluat de-a lungul timpului spre un univers mai sumbru în care se regăseşte însă publicul ce i-a rămas fidel de la primul până la ultimul album.

Newyorkezul Notorious B.I.G. este considerat drept una dintre figurile legendare ale rap-ului american, chiar dacă a avut o carieră foarte scurtă. Asasinat în 1997 la Los Angeles, pe când avea doar 24 de ani, "Biggie" nu a avut timp să scoată decât două albume - cel de-al doilea fiind lansat la câteva săptămâni după moartea sa. Numeroase dintre piesele sale au devenit cântece "clasice" ale genului.

Muzeul din Cleveland (Ohio) a inclus deja în panteonul său mai mulţi cântăreţi rap sau artişti din zona folk, reggae, soul şi R&B. Un artist devine eligibil după 25 de ani de la data lansării primei înregistrări. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.