Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cineastul britanic Sam Mendes a câştigat duminică seară, în cadrul celei de a 77-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun regizor cu filmul "1917", potrivit contului de Twitter al acestor distincţii decernate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA).

La această categorie au concurat cineaştii Bong Joon-ho ("Parasite"), Sam Mendes ("1917"), Todd Phillips ("Joker"), Martin Scorsese ("The Irishman") şi Quentin Tarantino ("Once Upon a Time in Hollywood").

Filmul "1917", în care joacă, printre alţii, Colin Firth, Dean-Charles Chapman, George MacKay şi Daniel Mays, spune povestea a doi tineri soldaţi britanici din Primul Război Mondial care primesc misiunea de a transmite un mesaj de o importanţă vitală pentru compatrioţii lor aflaţi pe front.

Sam Mendes a câştigat un Glob de Aur pentru regie în anul 2000 cu filmul "American Beauty" şi a mai fost nominalizat la aceeaşi categorie în 2009 cu filmul "Revolutionary Road".

În 2019, Globul de Aur pentru regie a fost câştigat de cineastul mexican Alfonso Cuaron cu filmul "Roma".

Cea de-a 77-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur are loc la ora transmiterii acestor informaţii la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles. Evenimentul, difuzat în direct de postul de televiziune american NBC, este prezentat pentru a cincea oară de Ricky Gervais.

Decernate pentru prima dată în 1944, Globurile de Aur recompensează cele mai bune interpretări şi producţii din industria cinematografică şi de televiziune, grupate în 25 de categorii. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) Golden Globe Awards/Twitter.com

 

Citiţi şi:

 

* Globurile de Aur 2020 - "Succession" a câştigat premiul pentru cel mai bun serial-dramă

 

* Globurile de Aur 2020 - Ramy Youssef, desemnat cel mai bun actor într-un serial de comedie

 

* Globurile de Aur 2020 - Phoebe Waller-Bridge, cea mai bună actriţă într-un serial de comedie-musical

 

* Globurile de Aur 2020 - Brian Cox, desemnat cel mai bun actor într-un serial-dramă

 

* Globurile de Aur 2020 - "Parasite" s-a impus la categoria cel mai bun film străin

 

* Globurile de Aur 2020 - "Fleabag" a câştigat premiul pentru cel mai bun serial-comedie

 

* Globurile de Aur 2020 - Olivia Colman, cea mai bună actriţă într-un serial-dramă

 

* Globurile de Aur 2020 - "Chernobyl", cea mai bună miniserie/ lungmetraj TV

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.