Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Una dintre cele mai frumoase case din Roma Antică, ce a fost îngropată sub tone de cenuşă în urma erupţiei vulcanului Vezuviu, în anul 79 d.Hr., a fost redeschisă publicului după 36 de ani de când a fost închisă din cauza stării avansate de degradare, informează joi Reuters.

Utilizând tehnici inovatoare, o echipă de restauratori a salvat opera de artă somptuoasă din aşa-numita Casa Bicentenarului (Casa del Bicentenario), o clădire cu două etaje din Herculaneum care, la fel ca faimosul cartier Pompeii din vecinătate, a fost devastată de vulcanul din apropiere.

 

Foto: (c) Ciro de Luca/REUTERS



Casa a fost descoperită în anul 1938, iar numele său a fost inspirat de aniversarea a 200 de ani de la începerea excavaţiilor care au condus la dezvăluirea existenţei oraşului demult pierdut.

''Este o bijuterie în acest sit, iar deschiderea sa de astăzi reprezintă cu adevărat o ocazie minunată pentru întreaga renaştere a sitului şi pentru această piesă de patrimoniu, unică în lume'', a declarat Leslie Rainer, expertă la Getty Conservation Institut, care a ajutat la realizarea proiectului.

 

Foto: (c) Ciro de Luca/REUTERS



Ruinele Herculaneum, un oraş mult mai mic decât Pompeii, sunt mai dense şi mai bine conservate, deoarece au fost acoperite de o masă mult mai groasă de cenuşă, care i-a descurajat pe hoţi. De asemenea, a fost un loc mai înstărit, lucru reflectat de rămăşiţele uimitoare.

Casa Bicentenarului a fost locuinţa lui Gaius Petronius Stephanus şi a soţiei acestuia, Calantonia Themis. A fost una dintre cele mai frumoase case particulare din oraş, cu podele din mozaic bine conservate şi fresce ce înfăţişează scene mitologice şi motive arhitecturale şi animale.

Casa avea ieşire la strada principală din Herculaneum, iar intrarea era dotată cu un grilaj glisant din lemn, care a supravieţuit infernului provocat de vulcan.

 

Foto: (c) Ciro de Luca/REUTERS



''Are 2.000 de ani. Este unică prin decoraţiile sale delicate'', a precizat Domenico Camardo, arheolog-şef în cadrul Proiectul de Conservare Herculaneum.

La fel ca multe locuinţe din Pompeii, Casa Bicentenarului a suferit de pe urma multor ani de administrare defectuoasă şi delapidare, care au dus la închiderea clădirii în 1983, când a fost declarată instabilă.

''S-a închis... din cauza degradării şi a neglijării, acestea nefiind cauzate de ceva traumatizant precum un război civil sau un cutremur. Doar de simplul eşec al sistemului public (care a eşuat) în a face întreţinerea zilnică'', a spus Jane Thompson, care supraveghează Proiectul de Conservare Herculaneum.

 

Foto: (c) Ciro de Luca/REUTERS



O restaurare anterioară a făcut mai mult rău decât bine acoperind frescele cu un material menit să protejeze culorile şi imaginile, dar care a contribuit în cele din urmă la degradarea lor.

Echipa de restauratori a elaborat o modalitate de a elimina în condiţii de siguranţă furnirul dăunător şi de a salva lucrările de artă antică aflate dedesubt.

 

Foto: (c) Ciro de Luca/REUTERS



''A fost o ocazie de a dezvolta materiale noi, inovatoare şi metode de conservare ce pot fi utilizate în sit şi în alte părţi", a spus Rainer adăugând că şi alte fresce din sit au fost acoperite cu acelaşi înveliş dăunător. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.