COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Balerina şi coregrafa cubaneză Alicia Alonso, o legendă a baletului internaţional, a murit joi la vârsta de 98 de ani, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Balet din Cuba, citaţi de AFP.

Alicia Alonso, singura artistă latino-americană din istorie care a primit titulatura de "prima ballerina assoluta" - un titlu simbolic, atribuit balerinelor de excepţie din generaţia lor - a murit joi dimineaţă în Cuba la ora locală 11:00 (15:00 GMT), a precizat un purtător de cuvânt al instituţiei menţionate.

În Cuba, ţară pe care artista nu a dorit niciodată să o părăsească, în pofida promisiunilor de a face avere şi de a deveni celebră, Alicia Alonso a înfiinţat o şcoală unică în universul baletului: şcoala cubaneză, care combină ritmurile şi originile rasiale, pentru a da naştere unui stil independent şi uşor de recunoscut.

Mulţi dintre iubitorii baletului îşi amintesc cu plăcere de această balerină disciplinată dar cu temperament vulcanic, care a sedus de multe ori publicul cu evoluţiile ei spectaculoase şi care era capabilă la vârsta de 40 de ani să realizeze cele 32 de piruete consecutive din spectacolul "Lacul lebedelor", dar şi de coregrafa plină de pasiune, care a continuat să predea arta baletului până aproape de împlinirea vârstei de 100 de ani.

A obţinut toate aceste performanţe împotriva unui handicap copleşitor: devenită aproape oarbă la 20 de ani după o dublă desprindere de retină, Alicia Alonso, care nu mai distingea decât umbrele, a dansat aproape întreaga ei viaţă orientându-se graţie unor repere luminoase amplasate pe scenă, potrivit celui de-al doilea soţ al ei, directorul Muzeului Naţional al Dansului, Pedro Simon.

A renunţat să evolueze pe scenă abia în 1995, la vârsta de 75 de ani. Devenise deja pe atunci o coregrafă exigentă, în continuare zveltă şi elegantă, care îşi obliga elevii să repete fără încetare fiecare mişcare până la dobândirea perfecţiunii, deşi ea nu mai putea să vadă nimic din evoluţiile discipolilor săi. "Eu dansez în mintea mea", spunea ea adeseori. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: lahabana.com

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.