Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Scriitorul spaniol Javier Cercas a câştigat marţi Premiul Planeta 2019, în valoare de 601.000 de euro, pentru romanul său ''Terra Alta'', care prezintă ancheta unui poliţist din Catalonia după atentatele islamiste din august 2017 din Barcelona şi Cambrils, relatează miercuri AFP.

Acest roman "încearcă să fie epopeea unui om care îşi caută locul în lume", a explicat autorul, care a reuşit să câştige premiul în faţa compatriotului său Manuel Vilas şi a romanului său "Alegria".

În "Terra Alta", personajul principal este Melchor Marin, un fost detectiv devenit erou în timpul dublului atentat islamist comis cu ajutorul unor vehicule - în care 15 persoane au fost ucise şi peste 120 rănite pe 17 şi 18 august 2017 la Barcelona şi Cambrils - şi care trebuie să rezolve o triplă omucidere.

"Romanul încearcă să fie o reflecţie asupra unor probleme care mă interesează şi care, din păcate, sunt foarte la modă în ultima vreme: valoarea legii, posibilitatea justiţiei, legitimitatea răzbunării...", a declarat Javier Cercas la ceremonia de premiere de la Barcelona.

Situaţia politică din Catalonia este prezentă pe fundalul poveştii lui Javier Cercas, care este foarte critic faţă de mişcarea de independenţă catalană.
Îmbinarea între realitate şi ficţiune este una dintre trăsăturile distinctive ale operei acestui scriitor născut în Extremadura, o regiune din sud-vestul Spaniei, care a crescut apoi de la vârsta de patru ani în Girona, bastion al naţionalismului catalan.

Romanele sale, traduse în aproximativ treizeci de limbi, s-au bucurat de succes internaţional. În 2001, el a câştigat notorietate cu cel de-al patrulea său roman "Soldaţii de la Salamina", adaptat la cinema şi care relatează investigaţia sa despre scriitorul Rafael Sanchez Mazas, membru fondator şi ideolog al Falangei, care scapă ca prin minune de plutonul de execuţie într-o perioadă când mulţi deţinuţi franchişti şi-au sfârşit viaţa la zid.

Romanul său "Anatomia unui moment" a fost numită "Cartea anului 2009" de ziarul El Pais.

Anul trecut, Premiul Planeta i-a fost acordat lui Santiago Posteguillo cu romanul "Yo, Julia", despre viaţa împărătesei romane Julia Domna. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.