COD GALBEN: 06-12-2019 ora 14 Intre 14:00 si 20:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Justiţia italiană a autorizat miercuri împrumutul mai multor opere realizate de pictorul renascentist Leonardo da Vinci către Muzeul Luvru, printre care şi celebrul desen ''Omul Vitruvian'', demers contestat în instanţă de o asociaţie pentru protejarea patrimoniului cultural italian, potrivit AFP.

Tribunalul administrativ din Veneţia (TAR, nord-estul Italiei) a respins recursul formulat de Italia Nostra, motivând că cererea acestei asociaţii ''nu este suficient fundamentată'', a precizat instanţa şi deschizând astfel calea pentru împrumutul operelor către muzeul parizian cu ocazia unei ample expoziţii consacrate artistului toscan, vernisată pe 24 octombrie.

Tribunalul a argumentat că iniţiativa guvernului italian de a împrumuta operele, în cadrul unui acord încheiat cu Franţa, este în spiritul ''importanţei mondiale excepţionale a expoziţiei, aspiraţiei ţării la maximizarea potenţialului patrimoniului său'', precum şi al ''valorii cooperării şi a schimbului între state''.

În urma unei sesizări înaintate de Italia Nostra, care a susţinut că ieşirea desenului ''Omul Vitruvian'' de pe teritoriul Italiei încalcă legea patrimoniului cultural, tribunalul a suspendat, în data de 8 octombrie, împrumutul către Luvru.

În cadrul aceleiaşi decizii, TAR a suspendat totodată acordul semnat la sfârşitul lunii septembrie la Paris între Ministerul Culturii din Italia şi Muzeul Luvru, având drept obiect schimbul de opere semnate de Leonardo da Vinci şi Rafael.

În virtutea acestui acord, Roma trebuie să împrumute muzeului parizian cinci opere de Leonardo da Vinci pentru marea expoziţie de la Luvru, care marchează 500 de ani de la moartea maestrului renascentist şi poate fi vizitată în perioada 24 octombrie 2019-24 februarie 2020.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.