Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Serialul de televiziune ''Riverdale'' îi va aduce un omagiu actorului Luke Perry, decedat în luna martie, într-un episod-tribut care o va avea în distribuţie şi pe Shannen Doherty, colega lui Perry de platou din ''Beverly Hills 90210'', potrivit Press Association.

Doherty (48 de ani) va fi invitată în primul episod al celui de-al patrulea sezon al serialului cu adolescenţi, însă până în prezent nu se ştie ce rol va interpreta actriţa mai exact.

"Sunt profund onorată să-i aduc un omagiu lui Luke în serialul 'Riverdale'", a confirmat actriţa pe Instagram.

"Grija pe care acest serial o are pentru a-i omagia memoria este minunată. Ne lipseşte astăzi, ne va lipsi mâine şi întotdeauna", a mai scris Doherty.

Perry a decedat în luna martie, la 52 de ani, la cinci zile după ce a suferit un accident vascular cerebral.

El şi Doherty au jucat împreună în serialul de succes ''Beverly Hills 90210'' timp de patru sezoane, înainte ca Doherty să părăsească producţia în urma unor aparente neînţelegeri cu colegii din distribuţie.

Cei doi actori au reluat relaţiile de prietenie în 2015 şi fost apropiaţi până la moartea lui Perry.

Scenaristul serialului ''Riverdale'', Roberto Aguirre-Sacasa, a anunţat de asemenea vestea duminică în cadrul convenţiei Comic-Con desfăşurate la San Diego, potrivit publicaţiei de specialitate Hollywood Reporter.

Potrivit scenaristului, episodul-tribut, intitulat ''In Memoriam'', va vorbi despre moştenirea lăsată de personajul Fred Andrews - interpretat de Perry -, tatăl personajului principal, Archie Andrews.

Episodul este prevăzut să fie difuzat în luna octombrie.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mihaela Moise, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: Shannen Doherty / Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.