Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, transmite sâmbătă AFP care citează presa italiană.

Regizorul a murit la reşedinţa sa de la marginea Romei.

Franco Zeffirelli "s-a stins liniştit după o lungă maladie care s-a agravat în ultimele luni", anunţă presa italiană care citează surse din familia cineastului.

Născut la Florenţa la 12 februarie 1923, Zeffirelli a devenit celebru ca producător de operă prin spectacolele grandioase pe care le-a pus în scenă şi în calitate de regizor, aducând pe marile ecrane adaptări după piese de teatru celebre, precum "Romeo şi Julieta" sau "Îmblânzirea scorpiei", cu Elizabeth Taylor şi Richard Burton în rolurile principale.

Zeffirelli a rămas activ până la o vârstă înaintată, deşi sănătatea sa era din ce în ce mai şubredă şi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în scaunul cu rotile, înconjurat de câinii săi credincioşi la vila sa de la marginea Romei.

Deseori apreciat mai mult de public decât de critici, Zeffirelli a fost ultimul din generaţia de titani ai cinematografiei italiene şi mondiale de după cel de-al Doilea Război Mondial, generaţie din care au făcut parte Federico Fellini, Luchino Visconti şi Vittorio De Sica.

A regizat peste 20 de filme şi a colaborat cu actori uriaşi, precum Elizabeth Taylor, Richard Burton, Laurence Olivier, Alec Guinness, Faye Dunaway sau Jon Voight. Dintre filmele sale celebre reamintim "Iisus din Nazaret", "Otello", "Hamlet" (1992, cu Mel Gibson şi Glen Close) sau "La ceai cu Musolini".

Fidelitatea sa pentru opera lui Shakespeare, pe care a adoptat-o pentru marile ecrane, i-a adus în 2004 titlul de "Sir" în Anglia.

În afară de producţiile cinematografice, Zeffirelli a pus în scenă şi peste 30 de piese de teatru şi opere.

"Franco Zeffirelli, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai lumii, a murit în această dimineaţă. Adio dragă Maestre, Florenţa nu te va uita niciodată", a anunţat pe Twitter primarul oraşului Florenţa, Dario Nardella. AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Zeffirelli: regizor genial dar foarte irascibil, cel mai anglofil dintre italieni şi prieten cu Berlusconi

 

A murit cineastul italian Franco Zeffirelli (fişă biografică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.