Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lungmetrajul "Parasite", regizat de cineastul sud-coreean Bong Joon-Ho, a câştigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, a anunţat sâmbătă seară juriul prezidat de Alejandro Gonzalez Inarritu, relatează site-ul oficial al evenimentului.

 


Trofeul i-a fost înmânat cineastului sud-coreean de legendara actriţă franceză Catherine Deneuve. În discursul pe care l-a rostit înainte de a anunţa câştigătorul trofeului Palme d'Or, cineastul Alejandro Gonzalez Inarritu a spus că juriul a luat această decizie în unanimitate.

Filmul "Parasite", cu o durată de 132 de minute, prezintă pe marele ecran povestea familiei Ki-taek, ai cărei membri sunt şomeri şi devin deosebit de interesaţi de stilul de viaţă al bogatei şi strălucitoarei familii Parks, până când ajung să fie prinşi într-o dramă provocată de un incident neaşteptat.

Bong Joon-Ho, cunoscut deja pe plan internaţional graţie unor lungmetraje precum "Snowpiercer" (2013) şi "Okja" (2017), a fost selectat la Cannes în secţiunea Un Certain Regard cu filmele "Tokyo!" (2008) şi "Madeo" (2009). În 2017, regizorul sud-coreean a fost selectat în competiţia oficială de pe Croazetă şi a concurat pentru trofeul Palme d'Or cu filmul "Okja".

În 2018, trofeul Palme d'Or a revenit peliculei japoze 'Shoplifters', regizată de cineastul Hirozaku Kore-Eda.

Cea de-a 72-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă a avut loc sâmbătă seară la Palais des Festivals din Cannes. Prezentatorul principal al ceremoniei a fost actorul francez Edouard Baer. Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de cineastul mexican Alejandro Gonzalez Inarritu. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

*Cannes 2019 - Filmul "Nuestras Madres" a câştigat trofeul Camera d'Or

 

*Cannes 2019 - Celine Sciamma a câştigat premiul pentru scenariu

 

*Cannes 2019 - Actriţa Emily Beecham, recompensată cu premiul de interpretare feminină

 

*Cannes 2019 - Cineaştii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, recompesaţi cu premiul pentru regie

 

*Cannes 2019 - Filmele "Les Miserables" şi "Bacurau" au câştigat Premiul Juriului

 

*Cannes 2019 - Actorul Antonio Banderas a câştigat premiul pentru interpretare masculină

 

*Cannes 2019 - Filmul "Atlantique", recompensat cu Marele Premiu al Juriului

 

*Cannes 2019 - Palmaresul celei de-a 72-a ediţii a festivalului

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.