COD GALBEN: 21-11-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală, local 55...60 km/h in Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu rafale de 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 13 Intre 13:10 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului care la rafală vor atinge 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 12 Intre 12:05 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55...60 km/h in Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Filmul ''La Gomera/The Whistlers'', în regia lui Corneliu Porumboiu, a avut sâmbătă seară premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, proiecţia găzduită de Grand Theatre Lumiere fiind primită cu aplauze îndelungi de audienţă, potrivit paginii de Facebook oficiale a evenimentului.


Corneliu Porumboiu a sosit pe covorul roşu însoţit de actorii Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Agusti Villaronga, Antonio Buil şi Sabin Ţambrea.

Porumboiu a declarat înainte de a urca pe scările Palatului Festivalurilor că proiecţia de la Cannes este foarte importantă pentru ca un film românesc să poată fi distribuit internaţional şi că cinematografia română traversează un ''moment bun, de efervescenţă''.

''La Gomera'', selectat în competiţia pentru Palme d'Or, este cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu şi a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018. Pelicula marchează revenirea lui Porumboiu pe Croazetă, după ce, în 2015, cineastul a câştigat premiul Un Certain Talent al secţiunii ''Un Certain Regard'' cu lungmetrajul ''Comoara''. Pentru pelicula ''Poliţist, adjectiv'', regizorul a primit, în 2009, Marele Premiu al Juriului şi Premiul FIPRESCI al secţiunii ''Un Certain Regard''. Tot în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în 2006, lungmetrajul său de debut, ''A fost sau n-a fost?'', a fost recompensat cu trofeul Camera d'Or.

''La Gomera'' spune povestea lui Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, care ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa ''El Silbo'', un limbaj fluierat folosit de localnici.

Filmul a primit deja cronici ample în reviste internaţionale de specialitate. Variety notează că teza filmului, pe cât de ''excentrică, nu iese din sfera consacrată a curiozităţii eclectice şi rapide a lui Porumboiu''. Deşi ''teoretic, Cristi ar putea fi un alt personaj-tip al regizorului, care urmăreşte o iluzie donquijotescă, nerealistă şi probabil nenecesară despre care acesta crede că i-ar putea îmbunătăţi viaţa'', ''La Gomera'' se îndepărtează de acest tipar ''atât literal, cât şi figurativ, în sensul că acţiunea este plasată în afara graniţelor României, ţăra natală a lui Porumboiu, iar scenariul se desfăşoară în ritmul unui gangster noir, un gen aparent un pic schematic şi sufocant pentru un regizor care, în mod atât de frumos, nu poate fi cuprins într-o singură categorie'', notează Jessica Kiang în Variety

IndieWire scrie că Porumboiu, care reuşeşte ''să dea naştere unor idei fascinante folosind tehnici narativ încărcate de imprevizibilitate'', a început, odată cu pelicula ''Comoara'' (2015), ''să-şi îmbogăţească stilul cu metode mai accesibile'', înclinaţie care devine şi mai puternică odată cu ''La Gomera'', ''un amestec cizelat de motive ale unui film de gen, care sugerează ce s-ar putea întâmpla dacă gaşca din 'Ocean's 11' s-ar reuni în Insulele Canare''.

The Whistlers ar putea fi eligibil pentru un remake în engleză, şi ''nu ar fi de mirare dacă nişte producători în căutare de subiecte ar cumpăra drepturile de autor'', o posibilitatea care conţine o doză de ironie de vreme ce filmul este deja un ''remake sub-acoperire care revizitează energia şi isteţimea filmelor cu jafuri realizate înaintea sa, precum şi sofisticarea structurală a creaţiilor precedente ale autorului, revitalizând ambele tradiţii de-a lungul acestui proces'', adaugă Eric Kohn pentru Indie Wire.

''Este primul film fluierat aflat în cursa pentru Palme d'Or din istoria Festivalului de la Cannes'', scrie jurnalistul Siegfried Forster de la RFI .''Regizorul român Corneliu Porumboiu ne surprinde cu un film poliţist muzical inedit, care se amuză să se joace cu convenţiile filmului de gen fără să lase deoparte iubirea şi umorul.''

La competiţia de anul acesta pentru trofeul Palme d'Or participă, printre alţii, de Jim Jarmusch, Quentin Tarantino, Pedro Almodóvar, Ken Loach, Terrence Malick şi Jean-Pierre Dardenne & Luc Dardenne.

''La Gomera'' va fi lansat în cinematografele din România pe 13 septembrie, fiind distribuit de Ro Image.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.