Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Scriitorul american George R. R. Martin, autorul romanelor pe baza cărora este realizat serialul "Game of Thrones" ("Urzeala Tronurilor"), a spus că este "absurd" faptul că a fost nevoit să se exprime în mod public despre cele mai recente speculaţii referitoare la această producţie de televiziune, dar a ales totuşi să facă acest lucru şi a publicat pe blogul lui oficial un mesaj în care a infirmat zvonurile potrivit cărora a finalizat deja ultimele două cărţi din seria literară "A Song of Ice and Fire", iar lansarea celor două volume va fi posibilă doar după încheierea show-ului TV produs de HBO, informează CNN.

"Nu, volumele 'The Winds of Winter' şi 'A Dream of Spring' nu sunt finalizate", a scris celebrul romancier american într-un mesaj online intitulat "Prostie pe internet".

"Nici măcar nu am început să lucrez la 'A Dream of Spring'; Nu voi începe să scriu volumul al şaptelea până nu voi fi terminat mai întâi volumul al şaselea", a adăugat George R. R. Martin.

Speculaţiile ar fi apărut în mediul online după declaraţiile făcute de un fost actor din distribuţia serialului "Game of Thrones", Ian McElhinney (interpretul personajului Barristan Selmy - n.r.), în cadrul unei eveniment organizat în Rusia în luna aprilie, la Epic Con din Sankt Petersburg. Actorul nord-irlandez ar fi afirmat că George R. R. Martin a terminat de scris cele două volume finale din seria "A Song of Ice and Fire", dar ar fi încheiat un acord cu producătorii serialului "Game of Thrones" pentru a nu lansa cele două volume înainte de încheierea show-ului difuzat de postul HBO.

"Mi se pare absurd că trebuie să fac o astfel declaraţie. Nu pot să cred că cineva ar putea să creadă această poveste chiar şi pentru o secundă. Nu are niciun sens. De ce aş aştepta timp de mai mulţi ani fără să public romane deja finalizate? De ce editorii mei - nu doar cei din Statele Unite, ci şi cei din lumea întreagă - ar fi de acord cu acest lucru? Ei câştigă milioane de dolari de fiecare dată când apare un nou roman în seria 'A Song of Ice and Fire', la fel ca mine", a continuat romancierul american.

George R. R. Martin a mai spus că amânarea lansării cărţilor sale nu ar fi în interesul postului HBO.

"De ce ar dori HBO ca lansarea cărţilor să fie amânată? Cărţile contribuie la crearea interesului faţă de serial, la fel cum serialul creează interes faţă de cărţi".

De asemenea, romancierul american a profitat de această ocazie pentru a nega zvonurile potrivit cărora ar urî personajul Bronn şi pe actorul care îl interpretează, Jerome Flynn, spunând că aceste afirmaţii reprezintă "o minciună totală".

"Eu l-am creat pe Bronn, aşadar ar fi o lipsă de modestie din partea mea dacă aş spune că este un personaj grozav... dar, la dracu', el chiar este un personaj grozav, iar cititorii mei vor afla mai multe lucruri despre el în cărţile care vor urma. Iar Jerome Flynn a fost pur şi simplu minunat. A fost o onoare să lucrez cu el. A făcut o treabă minunată aducându-l pe Bronn la viaţă", a adăugat George R. R. Martin.

Serialul "Game of Thrones" se va încheia pe 19 mai, odată cu difuzarea de către HBO a celui de-al şaselea episod din cel de-al optulea sezon al acestei producţii de televiziune. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.