COD GALBEN: 23-02-2020 ora 11 Intre 23 februarie, ora 11:00 - 23 februarie, ora 18:00Fenomene și zone vizate COD ROSU: 23-02-2020 ora 11 Intre 24 februarie, ora 02:00 - 24 februarie, ora 18:00Fenomene vizate se va semnala 24 februarie, ora 02:00 - 24 februarie, ora 18:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Scriitorul britanic Ken Follett va publica pe 13 iunie un text inedit despre catedrala Notre-Dame de Paris, grav deteriorată în urma incendiului produs luna trecută, a anunţat joi editura franceză Robert Laffont, potrivit AFP.

Titlul lucrării nu a fost precizat, dar beneficiile şi drepturile de autor obţinute în urma vânzării cărţii vor fi în totalitate donate către Fondation du Patrimoine, organizaţie care are drept obiectiv strângerea de fonduri în vederea reabilitării construcţiilor din patrimoniul public, a precizat editura într-un comunicat.

Catedrala Notre-Dame ''întruchipează relaţia noastră cu Istoria. Construcţia Notre-Dame a început în 1163, acum aproape 1000 de ani. Când asistăm la distrugerea unui asemenea edificiu, e ca şi cum ar muri o persoană'', a mărturisit scriitorul pentru AFP, în ziua care a urmat incendiului.

Edificiul, care a reprezentat sursa de inspiraţie pentru cartea sa ''The Pillars of the Earth'', a fost avariat în urma incendiului din 15 aprilie, care a devastat o parte semnificativă din acoperiş şi a distrus în totalitate fleşa catedralei.

''Când am aflat, în 15 aprilie, că Notre-Dame era în flăcări, am crezut totodată că Ken Follett a avut un fel de viziune premonitorie'', se mai precizează în comunicatul editurii.

"Astfel s-a născut ideea acestui scurt text inedit, în care scriitorul povesteşte emoţia care l-a cuprins atunci când a aflat vestea, după care revine asupra istoriei Notre-Dame, de la construcţia acesteia, la influenţa pe care a exercitat-o asupra marelui Victor Hugo şi asupra autorului însuşi. Arată totodată măsura în care Notre-Dame exercită o fascinaţie şi o atracţie universală", a adăugat editorul.

"'Ken Follett a folosit Notre-Dame ca sursă de inspiraţie pentru a transmite marelui public pasiunea sa legată de catedrale. Şi-a arătat imediat solidaritatea şi ne reaminteşte în acest scurt text legătura puternică şi ancestrală dintre Notre-Dame şi noi", a explicat directoarea editurii Robert Laffont, Cécile Boyer-Runge.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.